[Jurnal în mișcare 12] 2024 sub lupă

final an Tampa Brasov sub nori

Multă vreme nu am realizat ce și cum, dar acum la final pot spune că a fost un an mai bun ca 2023 sau 2022. M-am bucurat de reușita cu jobul încât am extins, uneori artificial, această bucurie ca să acopăr alte stări, de care eram oricum sătulă…
Mă bucur că am continuat să alerg, nu la fel de mult ca în trecut, dar suficient cât să mă simt într-o formă ce-mi permite să visez la mai mult.
Am ajuns pe munți noi și în locuri noi.
Un an care m-a îmbătrânit la unele capitole, dar care simt eu că face trecerea spre un 2025 mai intens, mai curajos, mai hotărât. Tinerețea e o stare de spirit, ar trebui să o exersez mai des (nu doar când alerg pe coclauri).

...citește mai departe ↑

Frauenfelder, un maraton pe dealuri

finis Frauenfelder maraton

Primul meu maraton (aproape) plat și-a scris deja povestea cu pași mari pe văluritul papirus al unui colț din Elveția rurală. Am vrut sub patru ore pe un traseu cu dealuri, am crezut în decizia impulsivă, conștientă fiind de antrenamentul modest din acest an, dar bazându-mă totuși pe constanța lui. Și pe ideea că nu mă pregătesc pentru ceva anume, dar vreau să fiu oricând gata pentru pornirile spontane, cum ar fi să decid cu o lună înainte alergarea unui maraton de șosea. Și am fost. Și sunt.

...citește mai departe ↑

[Jurnal în mișcare 08’24] Final de vară… pe uscat

autoportret alergator final de vara motivatie

August ar fi o lună bună de umblat prin Alpi, ziua e lungă, zăpadă cea mai puțină, dar august e luna în care și concediile știu de frica reînceperii școlii, în care ecuația cu părinți lucrând și copilul încă în vacanță e plină de necunoscute, de stres și frustrări de ambele părți.

Cert e că după un concediu fain sau o vacanță într-un loc drag, în cazul nostru, Acasă, apare o perioadă depresivă, de readaptare la o realitate cu multe goluri sufletești. E greu și pentru adulți, dar pentru copii?!? Dar chiar și așa, din aproape în aproape, am reușit să strecurăm câteva ieșiri drăguțe – de asta e bine să faci bilanțul lunii, să vezi și părțile bune chiar și atunci când cele rele par să domine.

...citește mai departe ↑

[Jurnal în mișcare 07’24] vacanța lui Câte minute mai am?

Romania Olanda Elvetia acasa turism munte

Deși a început înainte de iulie și se va termina nu-știu-când, etapa întrebărilor legate de timp are și farmec, dar și uzură. Pentru că cele nouă zile ce urmau să fie petrecute în România trebuiau exploatate la maxim, să ne vedem cu toată lumea, Miruna m-a pus dinainte să-i repet de N ori care e planul, iar după ce ne-am pornit la drum, m-a întrebat de sute de ori Cât mai avem? Câte minute mai am până… ?, încât așa i-a rămas numele vacanței.

Și pentru că e jurnalul meu în mișcare, a fost luna cea mai săracă în kilometri, dar cea mai variată în experiențe. Cam cum ai trece de la treieratul grâului, la văzut pe viu un Van Gogh și pășit pe un ghețar.

...citește mai departe ↑

[Jurnal în mișcare 06’24] Printre ploi

alergare dupa serviciu

Iunie s-a strecurat printre ploi amânând continuu venirea… verii. A plouat până a ajuns Elveția la știri cu viiturile. A plouat de mi s-au umplut roșiile pe balcon de frunze, nu de flori. A plouat de parcă nu mai pot pleca undeva fără umbrelă sau geaca de ploaie. A plouat de mi s-a făcut dor de soare și căldură, încercând să nu irosesc zilele cu raze chiar și obosită fiind.

Iunie a fost și despre a doua lună de serviciu, cu deja mai puține zile de navetă, despre un concurs reușit în contextul alergărilor constante. Totuși, mai puțin munte, asta și din cauza ploilor cu fulgere, vremea îmbiind la învârteli pe lângă casă, nu la altitudine.

...citește mai departe ↑

Pagina 1234