[Jurnal în mișcare 06’24] Printre ploi

alergare dupa serviciu

Iunie s-a strecurat printre ploi amânând continuu venirea… verii. A plouat până a ajuns Elveția la știri cu viiturile. A plouat de mi s-au umplut roșiile pe balcon de frunze, nu de flori. A plouat de parcă nu mai pot pleca undeva fără umbrelă sau geaca de ploaie. A plouat de mi s-a făcut dor de soare și căldură, încercând să nu irosesc zilele cu raze chiar și obosită fiind.

Iunie a fost și despre a doua lună de serviciu, cu deja mai puține zile de navetă, despre un concurs reușit în contextul alergărilor constante. Totuși, mai puțin munte, asta și din cauza ploilor cu fulgere, vremea îmbiind la învârteli pe lângă casă, nu la altitudine.

...citește mai departe ↑

[Jurnal în mișcare 05’24] Și la muncă și pe munte

Gonzen Sargans varf [Jurnal în mișcare 05’24] Și la muncă și pe munte

A trecut prima lună și eu tot mai am nevoie de timp să asimilez schimbarea, cu toate că sunt un pește revenit în apă. Nu credeam că o să mai am energie pentru altceva după orele lungi pe trenuri, atâtea lucruri noi și comunicarea într-o limbă unde nu e destul să știi cuvintele – înțelesul cu totul se lasă așteptat.

Weekend de weekend mi-am luat și porția de munte, de alergare, de natură, am bifat și primul concurs, astfel că pun creionul jos cu satisfacție: notițe pe birou, notițe pe blog – am scris despre fiecare câte ceva. Cu alte cuvinte, am reușit „să le fac pe toate”; să zicem că m-am (mai) regăsit.

...citește mai departe ↑

[Jurnal în mișcare 04’24] Aprilie are cele mai frumoase întoarceri acasă

intoarceri acasa Brasov

Poate pentru că decolăm dintr-o primăvară și aterizăm în alta. După două ore de zbor se schimbă cerul, țara, poveștile din jur, polenul. În doar două săptămâni intense emoțional, mai mereu pe drumuri, dar atât de pline de zâmbete și îmbrățișări, se întâmplă încă una din așteptatele întoarceri acasă. Prima a anului, cea mai plină de dor, cea mai frumoasă.

...citește mai departe ↑

[Jurnal în mișcare 02’24] o zi în plus

Valea Rinului Lichtenstein

Noroc cu jurnalul lunar că pot să dau un ochi pe februarie de anul trecut sau pe cel de acum doi ani și asta ajută la o înțelegere mai realistă a prezentului. Acest prezent în care mă întreb de ce nu am făcut mai devreme unele lucruri dar, mai ales, oare ce nu fac încă, nu încep, nu îndrăznesc. Apoi îmi amintesc, tot cu ajutorul jurnalelor, de cum sufletul greu, ca de plumb, a sedimentat în mine un hopa-mitică care mă ține forțat locului. E drept, în picioare mai mereu, oricât m-aș arunca la pământ.

Cert e că sunt niște schimbări și pe tarlaua mea. Ce-mi lipsește s-a cronicizat și e ca-n alergare: cu o durere veche poți termina și un ultramaraton, cu una neașteptată nu iei nici startul.

...citește mai departe ↑

Pagina 123