meet the sun
Am găsit fericirea ieri pe munte.
Am stat o vreme una lângă cealaltă, dar n-am avut curajul să o întreb de ce mă lasă să o văd, să-i stau alături. Pesemne mi-a ghicit gândurile pentru că am auzit-o şoptind:
Oamenii ar opri timpul în loc de-ar putea, dar nu s-ar opri pe sine. Eu alerg mai mereu după ei, însă ei nu stau locului nici o clipă…
Vineri dimineața am ieșit din cort pe la ora 4:45. Frig, rouă, nerăbdare. O noapte dormită prost, chircită în căutarea unui loc drept, căci deși am controlat locul de cort, am reușit să o dau în bară, adică în groapă. Am mai și visat ceva ciudat, Isus intrase în cort, așa cum îl știu din majoritatea icoanelor și stătusem de vorbă mult timp. Nu-mi amintesc ce-am vorbit, dar a ieșit îmbrăcat în polarul meu. N-am îndrăznit să strig și să-mi cer polarul înapoi. În vis mă miram că visasem asta. Apoi am aflat că și ceilați avuseseră o noapte puțin cam agitată. Probabil, emoțiile. M-am echipat cu de toate, foarte sârguincios și am așteptat doar momentul startului. Am vrut să îmbrac tricoul roșu-roz, dar mi-am zis că dacă prindem podiumul o să am nevoie de el, așa că l-am pus la păstrare, just in case 🙂 Și să nu uit, mi-am împletit părul frumos în două cozi.
„E iarnă, şi eu stau întins, pe sub cetini,
şi miezul de lavă îl iau şi îl pun
sub creştet, şi tot nu adorm.
Şi, întruna,
din mine spre tine răsar şi apun. ”(Nichita Stanescu, Visul unei nopţi de iarnă)
Am amanat acest jurnal si nu stiu de ce am facut-o… O vreme m-am simtit coplesita apoi s-au ivit altele si altele si amintindu-mi am simtit ca mi-am tradat muntele. M-a primit cu bratele deschise la prima noastra intalnire alba, iar eu am dat gres nemultumindu-i la timp…