meet the sun
În altițe mi-am lăsat gândurile maternale, cu mătasea încrețului mi-am netezit răbdarea și deodată cu râurile copila mi-a crescut sub ochi. Acum cămașa e gata, iar eu sunt gata să merg mai departe, am atâtea altele de făcut, mai ales că pornesc la drum îmbogățită cu experiența unică de a fi făurit ceva și cu o mândrie departe de păcat.
A treia zi de munte a fost dedicată satelor pitorești din Munții Cernei. Sunt locuri în România care țin cu tot dinadinsul să fie excepții la cam tot ce se spune sau chiar noi spunem despre români. Aș afirma cu îndrăzneală că noi trăim izolați de ei, noi cei mulți.
Urmează o relatare lungă, în episoade și garnisită cu multe poze a unui Paști inedit pentru noi, petrecut nici la mama acasă și nici cu prietenii pe munte, ci la 7 ore distanță de veniți de luati Lumină! și în care am gătit mai puțin, am biciclit mai mult și ne-am bucurat de primavara generoasă care s-a instalat după o iarnă lungă.
Dacă ar fi să aleg un simbol pentru mărțișor, un obiect pe care să îl atârn de șnur și pe care să-l pot confecționa, atunci ar fi însăși șnurul. Un șnur prins de un șnur, căci nu trebuie să mai căutam alt simbol pentru mărțișor înafara sa.
A trebuit să ajung în Germania, Balingen, ca să pot scrie despre un lucru care m-a mâhnit de multă vreme încoace şi despre care mereu am amânat a scrie, dar uite că m-a stârnit o realitate nu neapărat crudă prin adevărul ei, ci mişelească prin lipsa crasă a românului de auto-apreciere…