Notă: urmează o relatare lungă, în episoade și garnisită cu multe poze a unui Paști inedit pentru noi, petrecut nici la mama acasă și nici cu prietenii pe munte, ci la 7 ore distanță de veniți de luati Lumină!
Primăvara este cu doi pași în urma celei din România, dar la capitolul căldură recuperăm rapid astfel că ne simțim în plină vară. Ce-am făcut totuși de Paști? Am mâncat românește și-am biciclit canadian.
Preambul – nici un Paști fără ouă roșii. Fără să urmez tradiția care spune că în Joia Mare se vopsesc, am înroșit ouăle în Vinerea Patimilor. Chinurile au fost pe măsură căci una scria pe eticheta colorantului alimentar și alta mi se desfășura mie înaintea ochilor.
Noroc că pentru a obține roșul m-am ajutat și de poțiunea din foi de ceapă care însă nici ea n-a funcționat la randamentul maxim dovadă că în rețeta tradițională nu e trecută ceapa de Canada.
Ouăle ce-ar fi trebuit să aibă alte culori au intrat direct la categoria dezastru, iar la final pe singurul ou aproape decent, cel galben, am desenat cu mâna tremurândă de la prea multă cafea, un chip zâmbăreț. Măcar atât. Mai multe poze aveți în postarea precedentă.
Am să vă înșirui acum lista episoadelor ca să puteți naviga mai ușor prin pagină:
Episodul 1. Sâmbătă – să începem pregătirile cu o tură de biclă
Episodul 2. Ok, hai să facem și prăjitura
Episodul 3. Mergem la biserică
Episodul 4. Duminică – Biciclim spre Pointe-Claire să petrecem cu Dănuții
Episodul 5. Romantic-Bike la ceas de seară
Sâmbătă – să începem pregătirile cu o tură de biclă
Propunerea vine de la Andrei căci eu tot pedalasem în timpul săptămânii. De data asta vrem să vedem și alte părți ale orașului și fără un plan prea bine definit pornim de la pista celebră a Canalului Lachine până în Vieux Port și Downtown și mai apoi pe Mount-Royal.
În weekend e o adevărată explozie sportivă în oraș, cel puțin se merge pe bicicletă și se aleargă de parcă zici că jumătate de oraș se antrenează pentru maratoane. În compensație, căldură mare, mult prea mare, dar asta a ajutat copacii să înverzească și ei odată și rareori să înflorească căci pe aici nu-s prea mulți copaci cu flori. Le-ar prinde bine canadienilor un neam de corcoduși.
Urcatul pe munte a fost o chestie pe care mi-am dorit-o, dar care m-a și întristat cumva căci o fi munte pentru canadieni, dar pentru mine e un amărât de deal, iar mie chiar mi s-a făcut dor de munte…
Fotografiile vor vorbi de la sine și voi mai adăuga și eu explicații uneori.









Ok, hai să facem și prăjitura
După tura de bicicletă ce-a însumat vreo trei-patru ore până la urmă am zis că-i momentul să fac o prăjitură pentru meniul de Paști. Gospodina din mine are frustrări majore la capitolul făcut prăjituri, dar orice început are o rețetă a lui.
E drept că nu luasem prea bine în calcul faptul că pentru o prăjitură românească nu se potrivesc ingredientele canadiene. Aici înafară de zahăr pudră, bicarbonat de sodiu și poate ceva esențe (cărora le spune explicit că-s artificiale) nu mai găsești altceva, dovadă că prăjiturile care se pot găti sunt: brioșe, negresă și biscuiți și pentru care există specificații clare pe pachetele de făină de pildă.
În sfârșit, nu sunt mândră de rezultat, știu și ce-am greșit și mai știu că o să treacă ceva timp până la următoarea prăjitură, asta dacă nu încep să experimentez rețete locale în speranța că măcar voi găsi ingredientele și nu va mai trebui să improvizez. Nici măcar poză nu pun pentru că prăjitura este o Alba ca Zăpada, iar în singura ei poză a ieșit ceva alb, indescifrabil 🙂
Dacă tot sunt la acest capitol culinar trebuie să fii un pic spartan ca să faci un meniu tradițional de Paști și aici crește meritul acelora care reușesc și cred că nu-s puțini (eu am fost parte leneșă, parte dezinteresată căci amintirea de la țară de anul trecut mi-a ținut de poftă și anul ăsta). Nu se găsesc deloc ușor varză murată pentru sarmale sau cimbru, usturoi verde, leuștean, nu se găsesc organe de miel pentru drob, nu tu brânză dulce pentru pască, borș pentru ciorbe, banalul amoniac despre care am scris mai sus, mici etc.
Mergem la biserică
Cum nu sunt într-un moment al vieții care să stea sub semnul evlaviei, am vrut să merg din două motive: să simt că-i Paștele și de curiozitate, să văd cum e. Am aflat cu surprindere că sunt peste zece biserici ortodoxe în Montreal, mare parte din ele funcționând însă prin închirierea cu ora în clădiri-biserici ce deservesc și alte rituri. Practic, numărul mare de biserici catolice părăsite asigură co-existența celorlalte religii care nu au destule fonduri să-și ridice propriile lăcașuri.
Noi am fost la Biserica Ortodoxă Română ”Buna Vestire” care a fost construită de la zero ca ortodoxă și unde, am putut vedea cu surprindere cum se adună sute de români. Lumânările se cumpărau de undeva din curte, 3$ una. Încet-încet în jur se auzea vorbindu-se doar românește. Slujba a început la miez de noapte cu apariția preoților cu lumânările cele mari luminate și cu chemarea ”veniți de luați Lumină” și lumânările s-au aprins din mână în mână. Atunci am gândit ceva aproximativ: i-a luat 7 ore luminii să treacă oceanul…
Slujba a avut câteva momente diferite față de cum o știam eu: unele cântări ale corului, la capitolul ”să ne rugăm pentru” a fost menționată regina Angliei (în loc de ”conducătorii noștri”), iar cuvântarea de Paști a avut un specific local legat de Montreal și de comunitatea din jurul bisericii. După ce s-a intrat în biserică, noi și mare parte dintre cei veniți ne-am îndreptat spre casă. Noi că voiam să mai prindem metroul căci ne aflam în partea opusă a orașului, ceilalți nu știu… dar un lucru e cert: biserica ar fi fost neîncăpătoare pentru toți (de aceea afară erau instalate boxe și un ecran pe care se reda în direct slujba).
Câțiva oameni ne-au oprit pe stradă să ne întrebe ce-i cu lumânările aprinse și le-am spus că este Paștele și ne-au urat Happy Easter!, dar păream puțin dubioși, asta clar. În plus, mersul cu grija să nu se stingă lumânarea a fost curmat brusc de ajungerea la metrou unde le-am stins cu bună intenție ca să putem intra.
În schimb, m-am simțit interesant să fiu într-atâția români. Dacă aveți impresia că toată lumea vorbea cu toată lumea, vă înșelați. Fiecare cu bisericuța lui cu care a venit de acasă și atât. Existau ceva priviri curioase, dar exista și răceala rezervată a străinătății. Eu nu înțeleg atitudinea asta, nici n-o condamn, eu n-am trecut prin ce-au trecut mulți dintre cei care au ajuns aici. Unii nici nu mai vor să audă de România, iar România n-a vrut nicicând să audă de ei. Nu știu cum sunt alte popoare, dar dacă se întâlnesc doi români la capătul lumii cel mai probabil se vor ignora.
Ajungem acasă la ceas târziu în noapte, ne așezăm la masă și ciocnim ouă, eu verde, el roșu: Hristos a înviat! Adevărat a înviat! Ne sunăm părinții care își încep în plină dimineață duminica pascală. Noi mergem la culcare.
Duminică – Biciclim spre Pointe-Claire să petrecem cu Dănuții
Dănuța, gospodină harnică și pricepută, urma să ne aștepte cu pască și drob. Până în orașul în care locuiesc ei, Pointe-Claire sunt vreo 25km aproape integral pe piste și cum nu voiam să ratăm o zi de biclă, am decis noi că e modalitatea ideală să combinăm plăcutul cu mișcarea și după cum va urma, cu îndestularea.
Cum am plecat cu întârziere de acasă, a trebuit să mergem întins fără oprire. Pe piste un trafic de biciclete ceva de speriat așa că nu erau mulți care ne depășeau, dar pe mulți i-am depășit noi. Traseul e mare parte pe marginea apei, iar prin atmosfera de Eforie cu oameni la plajă și briză răcoroasă noi pedalam spre sud ca nebunii. Apoi am trecut prin niște zone rezidențiale, luxoase, unde casele-palat impun mai ales prin bun-gust încât nu puteam să nu mă gândesc ce naiba or avea ai noștri în cap când își ridică oribilitățile alea pe care și le mai și înconjoară cu ziduri de cazemată…
În sfârșit, ca să vă faceți o idee, sunt cred că peste o sută de kilometri de teren verde pe mal de apă unde lumea se plimbă, face sport, citește, doarme, unde totul e curat, unde e liniște, unde nu se face grătar ci picnic, unde copiii se joacă nestingheriți și cresc fără să știe că lumea nu-i de fapt așa, că asta e excepția. Pe de altă parte, dacă nu-ți dorești mai mult de la viață (decât casă-masă-serviciu-copii), e locul ideal să trăiești. Dar dacă îți dorești, cam mori de plictiseală…
După ce am ajuns la prietenii noștri și-am trecut de introducere ne-am așezat la masă în curte sub copac. De unde ne-am ridicat cu greu căci tare bune au fost mâncărurile. Ne-am urnit la o plimbare prin parc și prin cartier. Dacă e să compari cu un cartier bucureștean, aici însăși zona dintre case poate fi considerată parc, iar parcurile lor sunt de fapt păduri în care s-au asfaltat câteva alei și restul a rămas intact: flori, crengi, frunze.






Bike-romantic la ceas de seară
Timpul a trecut repede și a venit vremea să urcăm iar pe bidivii și să mergem acasă. De data asta l-am avertizat pe Andrei că voi mai opri să facem poze și cu toate astea am pedalat mai mult încontinuu și legat căci era liber și o adevărată plăcere. Mai toată lumea plecase acasă, iar înserarea și aerul plăcut rămăseseră doar pentru noi. Ne doream de mult o astfel de seară.
Ah! E splendidă fotografia cu apusul.
Este. Am trait momentul ca pe un rasfat, ca pe un alint. Adauga-i o briza usoara, o liniste in care doar pescarusii si gastele de undeva din departare tipau a ”șșș! noapte buna!”…
Hristos a Inviat!
Intradevar e cam greu sa simti sarbatorea cand nimeni in jurul tau nu sarbatoreste. Insa pana la urma ea este acolo in sufletul tau.
E bine ca exista biserica ortodoxa, chiar romanesca, insa voi locuiti oricum intr-un oras mare, unde comunitatea romanilor este pe masura. Eu nu am in oras, dar sunt convinsa ca in cele mari exista.
Cat despre ingredientele romanesti si eu am avut dificultati, dar ne-am facut provizii :)): leustean uscat, bors (artificial, la pachet), vopsea de oua etc. Le-am adus din Romania, sau le-am cumparat de unde am mai gasit magazine romanesti pe aici, iar apoi am incercat sa adaptez bucataria romaneasca cunoscuta de mine la ingredientele franceze.
De Craciun am facut chiar primul meu cozonac :)). Cu rahatul a fost mai greu, pana am aflat ca se cheama loukoum si se gaseste la magazinele arabe :)).
@Larisa: Adevarat a inviat!
Comunitatea de romani de aici e foarte mare, cert e ca n-am interactionat cu ea nici macar din curiozitate si poate ca asta e un motiv bun sa o fac. Am asa o senzatie ca m-ar privi ca pe cineva care vrea sa fie ajutat si cred ca asta ma inhiba (ca nici de-as avea nevoie de ajutor, n-as cere…)
Din Romania nu merge sa aduci chestii legate de mancare pe avion, mai ales seminte. Astea sunt conditiile si chiar daca am mai auzit ca sunt ”curajosi” care aduc, pentru mine regulile sunt reguli.
Exista si magazine romanesti, ba chiar unul cu de toate, dar mi-a fost peste mana sa ma duc pana la el. Acum regret un pic, dar nu-i timpul pierdut, am de gand sa dau iama foarte curand acolo 😀
Si aici se completeaza lipsurile cu ajutorul altor magazine de genul arabesti, poloneze, unguresti etc. pentru ca produsele se aseamana celor din balcani.
si cu ocazia asta mi am adus aminte ce am facut Pastele trecut, ca tot ne intrebam unul pe altul, da noi ce am facut anul trecut de Paste?! am fost la o biserica greceasca. restul…nu-mi aduc aminte. sigur am plecat pe undeva da e ceata totala.
arata super pasca aia. si drobul. ai avut curaj sa faci oua rosii, eu am fiert niste oua si pa. anul trecut le-am pictat cu carioca 😀
@Miky: eu de-aia scriu pe blog ca sa n-am probleme cu search-ul in propria memorie 😀
Pasca si drobul au fost si foarte bune, drob vreau si eu sa fac chiar daca am ezitat acum de Pasti
Hristos a inviat!
Sincer,nici eu nu sunt intr-un moment al vietii care sa stea sub semnul evlaviei,asta ca sa te citez pe tine,asa ca Natura ne-a fost biserica si copacii,preoti.Imi plac pozele voastre si e foarte sanatos ca faceti miscare,ca explorati.
Adevarat a inviat! Ciprian
Tare frumos ai spus: Natura ne-a fost biserica si copacii, preoti.
Pai exploram ca trebuie sa facem si noi ceva, dar o sa incercam sa mai iesim si de pe insula sa mai vedem si altceva. Noi speram sa ajungem in zone deluroase, muntoase ca sa ne mai treaca putin dorul de munte…
Impresionant! La anu’ o sa fie si mai si, mai ales alba ca zapada :))
Anul trecut Pastele e sters din memorie, e clar ptr mine cat de mult l-am simtit 🙁
Anul asta am avut „noroc” de mici, pastrama de miel si branza romaneasca. Cu alte cuvinte: gratar! Daca am simtit prin asta Pastele? Nu!
@Renutzu: Pastile sta in ”pregatirea” pentru el. Asta-i secretul, parerea mea. La anul e musai sa inrosesti oua, ai un an intreg in care sa cauti vopsea 🙂
E a doua oară cînd am parte de o surpriză. Pînă azi ştiam de cocorei (călugări sau măseaua ciutei) că sînt doar albi şi roşiatici/mov. Galbeni nu am văzut decît acum, în pozele tale. Foarte tare!
@ratza: n-ai putut uita macul galben ;)) Te-a marcat pe viata! 🙂
Pai ca sa vad ca-s galbeni a trebuit sa vin aici ca nici eu nu stiam ca pot fi asa… Aici florile de primavara sunt foarte diferite de cele de la noi, cele pozate mai sus sunt din padure efectiv, nu plantate. Noroc de toporasi care sunt la fel. Viorele nema, ghiocei canci 😀
Biensurlich că am rămas traumatizat. Nu mi-ar fi trecut prin cap în veci. Să nu-mi zici că există și mușcate galbene, că mă distrugi psihic 🙂
Bine ca mi-ai spus ca ma apuc sa le caut ;))
Wow, e prima data cand vad cocorai galbeni! Ce ciudati mi se par! 🙂 Hristos a inviat!
Adevarat a inviat! Meleaguri noi, culori noi 🙂
Spiritul conteaza, voua va e bine oriunde ati fi 🙂
Asa e Alin, iar o iesire din contextul confortabil al casei si prietenilor e un fel de test 🙂
imi sunteti dragi, dar mai ales ca aveti talc in povestire 🙂