Scenic Trail 2023 – Cursa K54

Scenic Trail K54 Crocione 3

Încerc să fac din această poveste o lectură și pentru cei care nu aleargă. Până la urmă, a urma sârguincios un antrenament luni de zile e la fel cu a te pregăti pentru un job nou, pentru o dizertație, a crește un copil, a renova o casă etc. Lista poate continua, dar cheia în care e citită e perseverența zilnică cu tot ce cuprinde ea, muncă, satisfacții, încrâncenare, entuziasm, suferințe ce vin și pleacă, căci la final tot ce contează e că TE-A ȚINUT.

Poate nu iese cea mai bună cursă, cea mai mare notă, cel mai fain job, cea mai fără cusur casă, dar toată strădania rămâne, ea e martorul tău, ea îți arată cum poți continua. Dar mai ales, te învață că după ce ți-ai asigurat un nivel de bază și o evoluție ascendentă, să-ți dorești mai mult implică și cât mai multe greșeli evitate. Și aici e arta, să le identifici pe cele care te caracterizează, cu sinceritatea celui care a muncit pentru fiecare „metru”.

Cert e că în lipsa unui „antrenament” acumulezi frustrări în zilele proaste și multă euforie în zilele bune, dar cu ajutorul unui antrenament intervine constanța, vezi lucrurile ceva mai obiectiv și poate cu mai multă înțelepciune.

...citește mai departe ↑

Prima incursiune în Ticino, o altfel de Elveție

Ticino Maggiore Gordola

Fiind atât de plină de Alpi, Elveția e încă o mare necunoscută pentru mine, ajungând la concluzia că e suficient să treci un pas montan, să intri pe o altă vale, ca să se schimbe destul de mult peisajul și specificul. Tot Elveția cea curată și îngrijită, dar parcă… alta. În timp ce obiectivele majore pentru care multă lume vine aici rămân în continuare nevizitate, încerc să înțeleg din ce e făcută această țară.

Și cu cât trece timpul, mă impresionează tot mai mult nu frumusețea naturii, că e implicită, ci munca celor care au domesticit aceste meleaguri, deloc ospitaliere. Și s-a muncit titanic, sute de ani, zeci de generații, cu huma, cu stânca, cu apele de tot felul, în toată Elveția, dar în Ticino am avut senzația că s-au jucat uriașii de-a lego cu piese din piatră. Iar la final, toropiți, au râmat niște canioane să se răcorească, au suflat în briza lacurilor semințele de palmier de prin buzunare și s-au culcat la soare până le-au crescut fagi pe spinările solzoase. Dar cum uriașii nu există, cel pe care l-am urcat eu nu s-a trezit 🙂

...citește mai departe ↑