meet the sun
Pentru că nu mai ieșisem de mult cu bicicleta (alături de Andrei), pentru că zilele frumoase de toamnă sunt numărate, dar și pentru că locuim aproape de una dintre rutele cicliste renumite ale Quebec-ului, am pus la cale o duminică pe două roți și niște kilometri, nu puțini, ce aveau să ne adauge noi impresii despre Canada. Am avut și un mare of, acela de a fi nu prezentă la protestul pentru Roșia Montană…
Călătoria asta pe două roți spre un deal cu nume de munte, într-o zi caniculară în care anunțata ploaie și furtună cu fulgere trebuiau să ne țină acasă, a avut o cu totul altă însemnătate pentru mine decât cea turistică. În fond, nu sunt omul care să facă turism de vreun fel, jurnalele mele de călătorie sunt de fapt povești personale, de blog, iar interesul meu de a vizita ceva se limitează doar la locurile ce ar putea să-mi placă sau să-mi substituie ceea ce-mi lipsește. Pornesc la drum fără ambiții, iar tot ce-mi doresc e ceva care să mă facă să simt, să vibrez. Poate și de aceea inițiativa mea lipsește deseori căci prefer să trăiesc cu interioare goluri decât să le umplu artificial.
Se întâmplă ca Montreal-ul să fie un oraș incredibil de prietenos cu tot ceea ce înseamnă și presupune bicicletă: infrastructură, legislație, autorități, participanți la trafic, cultură, mentalitate etc. În primele zile de primăvară (și singurele căci a venit imediat vara!) au apărut ca din senin centre de închiriere și reparații cu oferte gratis de service (chiar gratis!) și-au apărut și bicicliștii ce în weekend-ul trecut au numărat mii, poate sute de mii și toate combinațiile de angrenaje pe două roți pe care vi le puteți imagina astfel că de la cei mici de 2-3 ani până la bătrâni și invalizi, toată lumea era pe piste.