Se întâmplă ca Montreal-ul să fie un oraș incredibil de prietenos cu tot ceea ce înseamnă și presupune bicicletă: infrastructură, legislație, autorități, participanți la trafic, cultură, mentalitate etc. În primele zile de primăvară (și singurele căci a venit imediat vara!) au apărut ca din senin centre de închiriere și reparații cu oferte gratis de service (chiar gratis!) și-au apărut și bicicliștii ce în weekend-ul trecut au numărat mii, poate sute de mii și toate combinațiile de angrenaje pe două roți pe care vi le puteți imagina astfel că de la cei mici de 2-3 ani până la bătrâni și invalizi, toată lumea era pe piste.
De ce e Montreal aproape sinonim cu bicycle friendly?
Montrealul n-a fost așa dintotdeauna și nu are o istorie și o tradiție a ciclismului urban precum Amsterdamul, din câte am citit acum 20 de ani era ca orice alt oraș, însă statisticile de azi vorbesc de la sine:
– pe locul 11 în top 20 al orașelor ”bicycle friendly” din lume – sursa (dar topul apare în mai multe locuri)
– pe locul 1 în America de Nord
– primele piste datează din 1980
– în prezent sunt 530km piste de bicicletă și ținta este de 800km până în 2015 și vă pot asigura că se lucrează de zor peste tot – cam cum se puneau la noi bordurile într-o vreme
– e traversat de Ruta Verde, un proiect al Quebec-ului din care s-au dat deja în folosință peste 5000km de piste care leagă orașe, sate, munți etc. – a scris Andrei un pic mai detaliat
– implementează cu succes un sistem de bike-sharing (”împarte-bicicleta”), Bixi, care în mare înseamnă să iei o bicicletă pentru 5$ zilnic de exemplu, totul e automatizat, iar punctele de ridicat-lăsat nu sunt fixe, ci cele care-ți convin ție sau programului tău. În prezent sunt 405 stații și 5050 de biciclete. Să nu credeți că n-au fost probleme, vandalismul fiind și aici prezent, însă proiectul a mers mai departe și a devenit unul de succes fiind implementat și în alte orașe.
Dar ce înseamnă să implementezi o infrastructură pentru bicicliști?
Pe lângă clasica pistă desenată care și ea poate fi de mai multe feluri:
– pistă partajată cu pietonii pe trotuarele mai largi, semnalizată corespunzător
– pistă pe stradă în ordinea: trotuar-pistă-parcare stradală mașini-bandă circulație mașini
– borduri coborâte peste tot acolo sunt intersecții (folosesc și cărucioarelor pentru copii, invalizilor și bătrânilor ce se deplasează în vehicule mopede sau cărucioare speciale etc.)
– pasarele care să traverseze autostrăzi sau bulevarde largi
– pistă dedicată pe poduri
– pistă dedicată în parcuri pentru a nu amesteca bicicliștii și pietonii
– piste temporare care se închid pe timpul iernii când numărul bicicliștilor scade, iar zăpada aduce în peisaj mai puține locuri de parcare, plus că e nevoie de spațiu de manevră pentru mașinile de deszăpezire etc.
– semnalizări corespunzătoare atunci când sunt lucrări sau schimbări bruște de direcție
– asigurarea cursivității în funcție de trafic, intersecții, puncte de interes, circuite care înglobează zona etc.
– includerea pistelor în viața de zi cu zi a orașului, în circuitele turistice, în hărți etc.
– amendarea șoferilor și bicicliștilor care nu respectă regulile de circulație
În felul ăsta orașul e mai puțin poluat. În loc de mii de mașini care s-ar fi îndreptat spre mall-uri, au fost zeci de mii de biciclete. În felul ăsta orașul e și mai puțin zgomotos și mai puțin nervos. Cine are treabă musai cu mașina găsește locuri de parcare, traficul e mult mai lejer, oamenii sunt mai calmi. Se economisesc și bani. Îți distrezi și copiii, faci mișcare, te bucuri de o zi frumoasă de primăvară – în weekend cei mai mulți aveau și mâncare la ei și se opreau la iarbă verde la un picnic între două reprize de biciclit.
Nu biciclim doar în weekend, ci zi de zi
În condițiile descrise mai sus nu-i deloc greu să-ți croiești drum cu bicicleta oriunde ai nevoie. Duminică am deschis oficial sezonul cu o tură de plimbare de 50 km, noi și toată suflarea ciclistă a Montrealului căci s-au adunat cu miile din toate părțile. E drept că și sistemul de piste permite. Despre tură și traseul de duminică a scris foarte bine Andrei, eu voi reveni cu impresiile mele puțin mai încolo.
Marți am făcut prima mea ieșire mai mare de una singură – așa e când înveți târziu, toate se decalează. Am strâns vreo 20km, am ieșit din oraș chiar și am știut să mă mai și întorc acasă.
Miercuri am ieșit la cumpărături și abia am rezistat cu inima strânsă să o las legată afară cât timp eu colindam magazinele după chestii pentru Paști. Spun chestii și nu cumpărături căci ar însemna să existe pe raft mai întâi. Deh, o să fie o provocare acest Paști. N-am zăbovit mult înăuntru căci faima furturilor de biciclete a ajuns și la urechile mele și chiar n-aș vrea să rămân fără BlueLady a mea…
Și ca să vă imaginați amploarea, greu găsești un stâlp liber de care să-ți legi bicicleta. Eu intenționez să-mi montez portbagaj și astfel să ușurez modalitatea de a face cumpărături și am avut de la cine să mă inspir căci multă lume procedează așa. Că tot sunt fată și nu puteam să nu observ și acest aspect, nu te fluieră nimeni și nu ești atenționată cu ceva de genul ”vezi că ți-a picat lanțul”. De mers, merg prin trafic acolo unde nu e pistă anume, mă comport ca un șofer în sensul că observ și respect semnele de circulație, dau prioritate dacă e nevoie sau mi se dă, semnalizez etc. Nici șoferii nu dau semne de altă atitudine decât cea corectă: bicicleta face parte din trafic exact ca mașina.
La capitolul ”nu se poate fără un măr stricat” una dintre știrile zilei este că o femeie pe bicicletă a fost lovită de o mașină care mai apoi a dispărut de la locul faptei. Femeia a murit, iar acum se caută martori ai accidentului și evident, făptașul. Dacă va fi prins, adio permis auto pe viață plus închisoare. Probabil de-aia a și fugit…
Din plimbarea de duminică am cules câteva instantanee, dar cum am mers destul de ”sportiv”, n-am oprit prea mult pentru fotografii. Am scos eu pârleala în zilele de după însă pozele sunt mai mult cu flori, păsări și natură ceea ce le-au făcut să ajungă prin alte postări sau urmează.
În acest moment vara stă sub semnul pedalatului și e cea mai bună metodă de a explora un loc, un oraș, o țară chiar. Sper ca acest articol să nu aducă doar un oftat din partea celor de acasă, ci să fie un îndemn că da, se poate! însă e nevoie de implicare. Politicienii și autoritățile sunt din același aluat, indiferent de țară, însă ei sunt doar rodul modelării de către cetățenii pe care îi conduc. Cum îi modelăm așa îi avem. Și dacă vrem ca nevoile noastre să fie auzite, atunci trebuie să le facem auzite – nu vine nimeni să ne culeagă șoaptele și impresiile și nici să ne întrebe dacă ne mulțumim cu ce nu avem!!
Excelent articol!!!! La superlativ tot, documentare, cadrele dementiale cu toate ipostazele surprinse…jos palaria!!!!
Americanosii…:))) cum sa spun?!?!…..bicla e numai prin cartier! Singurul stat bike friendly e Colorado, in rest…masini, oceane de masini. Piste care apar si dispar de-a-nboulea! La hAmerica daca n-ai ori nu sti sa conduci masina esti de neam prost! Nu bagam toti americanii in oala, dar procentul celor care fac din bicla un mod de viata, e foarte mic; plus ca infrastructura nu e dezvoltata ptr asa ceva, ci numai ptr masini.
@Renutzu: multumesc, pana acum scorul inclina in favoarea Canadei la o gramada de chestii. Acum, din ce am citit, nu e chiar toata Canada ca Montrealul, dar in multe orase mari sunt progrese la fel de semnificative in privinta deplasarii pe doua roti.
In State cred ca e vorba de industrie, de combustibil care se vinde in draci caci motoarele sunt de obicei mari si foarte mari cu un consum enorm la o suta de km. Asta ce inseamna? Ca o scadere a acestui consum ar perturba marii afaceristi cu petrol. Si cel putin pe ei…
Ca sa fii lipsita de griji ai nevoie de doua biciclete. Una sportiva, usoara, frumoasa, comfortabila si probabil mai scumpa pe care sa o folosesti pentru ture sau plimbari. Si una mai….ieftina(second hand?) pe care sa o iei cand mergi la cumparaturi, birou sau orice deplasare prin oras si dotata cu aripi, cos, rack, care sa suporte cu stoicism vremea si gropile si daca intr-o zi va disparea, eh, e ca si cum ti-ai fi pierdut abonamentul la autobuz.
Este pacat ca avem atatea modele de civilizatie la varful degetelor, si noi in Romania, ne incapatanam sa o tinem pe-a noastra: construim parcari si mall-uri, latim soselele pentru masini, asfaltam cat mai multe spatii verzi :(.
@Alex: la varianta asta cu doua biciclete ne-am gandit si noi si m-am tot uita la cele SH. Aici gasesti peste tot lucruri la mana a doua, uneori impart acelasi magazin cu cele noi si intr-un fel imi place ideea de a nu arunca lucrurile care inca mai sunt bune de ceva. Pentru imigranti e perfect, iti dai seama.
In ce priveste situatia de acasa, din Bucuresti mai ales, dar nu exclud nici alte orase, e vorba de o schimbare cu totul, dar a oamenilor in principal. Oamenii trebuie sa invete sa puna presiune si trebuie sa invete ca accepte bicicleta. In unele locuri din lume au fost mitinguri si au fost asa de mari si de serioase incat au fost luati in seama de nevoie. Dar asta ar insemna, in contextul nostru, ca si soferul exclusiv sa-si lase masina si sa se alature protestantilor. O va face? De cele mai multe ori nu, dar o sa-i batem la cap cu bicicletele astea ale noastre pana vor pricepe: ori ei ori copii lor 🙂
Foarte fain!
Si aici am vazut multa lume care merge la serviciu/scoala cu bicicleta. Iar copiii cu trotineta :)). Vorbesc serios, in viata mea n-am vazut mai multe trotinete ca aici. Despre infrastructura nu stiu ce sa zic…inca n-am invatat sa pedalez :D.
Weekend placut Claudia si un Paste Fericit iti doresc!
Multumesc la fel Larisa, Sarbatori Fericite si tie!
p.s. trebuie sa inveti sa mergi in vara asta, e mult prea fain 🙂
Formula in orice tara nu este numai cetateni-politic, Ci mai degraba cetateni-economic-politic. O buna contributie are partea din mijloc, care la noi e varza. Ar trebui o masa critica de companii suficient de puternice, suficient de cinstite si avand capital autohton (strainii privesc neregulile ca pe niste calamitati naturale, doar le iau ca atare).
Asa ca.. politicul o sa-si mai faca de cap multa vreme…O sa faca orasele mai urate si mai inghesuite din ce in ce. Legat de cetateni … inca sunt patimasi si nu vad ca toti politicienii au defecte. Inca mai crede fiecare ca „ai lui” sunt buni si ceilalti rai.
@Valentin: cum ii spuneam mai sus lui Alex, schimbarea trebuie sa se faca cu totul, nu doar oameni, nu doar politic. Si am credinta ca daca cei putini vor pune presiune constant si crescand efectele vor aparea dovada ca apar tot mai multe biciclete, ca cei mici cresc diferit fata de parintii lor pentru ca vad si altceva. Ca ne va trebui o rabdare infinita, e drept…
hmm… pe vremuri … anii 70, 80, chiar erau mai multe biciclete si biciclisti decat acum. In gimnaziu si liceu, cel putin jumatate din baieti bateam strazile cu bike-ul.
Au disparut odata cu traficul, numarul mare de masini si cu cele parcate pe marginea drumului, pe unde era locul biciclistilor.
Nu e apanajul generatiilor noi, nu au descoperit ei roata… de bicicleta. Tocmai.. ca au descoprit-o pe cea de masina si au renuntat la biciclete.
Partea buna vine dinspre comert: biciclete noi, performante, frumoase, accesorii, pot sa re-aduca pofta de mers.
Momentul de care povestesti tu (abandonarea bicicletei in favoarea masinii) a fost unul cheie in multe tari cu traditie ciclistica (Olanda ex.) pentru ca a coincis cu proteste si actiuni civice menite sa duca la pistele dedicate de azi.
Ceva de genul: nu zicem nu masinilor, dar vrem un loc al nostru. Si cum-necum s-a facut.
Bicicletele noi si smechere o sa ajute si ele, dar cu timpul lumea va deveni mai ingaduitoare si soferii ceva mai cu mintea la cap asta si pentru ca vor avea de ales intre transportul public, bicicleta si masina personala. Cu primele doua se va face mai putin timp si sunt convinsa ca vor-nu vor, se vor alinia si ai nostri la ce-i frumos si buna. Mai trag si ei jar pe turta lor cat se mai poate…
Hello!
…maine o sa imi cumpar o bicicleta!Am vazut-o azi si m-am hotarat…achizitia era programata de ceva timp, dar am amanat-o…Daca se intampla ceva impotriva planului, tot o sa mi-o cumpar pana luni… Articolul mi-a placut.Ciao!
@Mihai: sa fie cu noroc si sa-ti aduce bucurii noua bicicleta! Si atentie, da dependenta 🙂
Hello!
…mi-am luat bicicleta …trebuie sa-i gasesc un nume!
Am citit ultima ta postare si am simtit o oarecare tristete….mai multa.
Cred ca nu este foarte usor sa pleci sa traiesti intr-un alt capat de lume…si din ceea ce am mai citit eu din impresiile tale, esti foarte legata de locurile si deduc, si de prietenii din Romania… orice alta lume in care pasesti cere un pret de timp ca sa te regasesti … trebuie dat putin timp timpului… si sa stii ca ceea ce scrii chiar merita citit Iti doresc un week end interesant, in care sunt convins ca vei mai descoperi cate ceva, interesant de scris de tine si de citit apoi de catre noi.Ciao!
Da, e musai un nume =)) S-o stapanesti sanatos si sa biciclești cu placere!
Eu am avut o Mița, o Juli(e)ta (care încă mai e acasă pe balcon, la București) și acum am o BlueLady.
În privinta tristetii nu-ti fa griji, si daca nu plecam tot exista o oscilare a postarilor caci chestia asta tine de firea mea si de viata in general. Nu poti trai plat, constant, nu poti vedea numai lucruri rele asa cum nu poti avea parte numai de lucruri bune. Si apoi, sunt vise, apar dezamagiri, izbucnesc din te miri entuziasme de moment, caderi inevitabile etc.
Eu nu m-am ”menajat” in privinta asta, in felul meu, traiesc intens chiar si cand stau degeaba. Iar blogul mi l-am facut ca sa scriu ce si cum imi vine bine si nu cum ar parea bine.
…like!