meet the sun
Montreal-ul pare astfel prins între frenezia oamenilor și păsărilor și ultimele amintiri ale zăpezii. Încă nu e vorba de colțul verde al ierbii (gazonul nu se pune) sau de muguri, dar putem spune că s-a instalat un soi de pre-primăvară.
După o săptămână fără mișcare, iar am pus de-o alergare și-un biciclit în aceeași zi. Așa e când lipsește planificarea, ideal ar fi să le alternez, dar nu pot spune nu când pune umărul și contextul verde din jur. Totul e să fie vreme bună, altfel nu contează că e luni, că e dimineață sau seară, că te afli într-un oraș…
Deși îmi place mișcarea sunt și o mare leneșă sau mai bine zis o expertă în amânări: nu alerg acum, mai bine pe seară și seara se face mâine dimineață și tot așa. Am încercat să mă țin de ieșit la alergat o dată pe săptămână și am reușit să ies o dată la două săptămâni. Pentru cei care mă știu alergând pe la maratoanele montane, ei bine totul se termină când vine vorba de plat unde sunt un alergător slab și plictisit: mie-mi trebuie peisaj! Cea mai lungă alergare a mea pe plat are puțin peste 6km în condițiile în care la munte, unde oscilez mersul cu alergarea, pot duce niște zeci de kilometri.
Da, la rece, nu pentru că brusc aș fi devenit obiectivă ci pentru că deși termometrul arată -9 grade, vântul insistă la un „feel like” de -20. Cu un bagaj rătăcit în care se afla fularul cel gros, ciorapi sau colanți de luat pe sub blugi (ce în combinație cu asprimea vântului au căpătat mângâieri de tablă), cunoașterea Montrealului se petrece deocamdată în viteză și cu nasul ascuns mai mult în eșarfă.
Impresii, impresii, care mai de care pentru că deocamdată văd câte un pic din câte ceva pe câte undeva.
