meet the sun
Stropii de ploaie se lipesc de geam și se preling aproape înghețați.
Un fum alb se ridică dintr-o fabrică de nori.
Soarele sclipește în acoperișurile roșii umede.
Și încă plouă.
Undeva departe, cerul e însă de un albastru nebun.
Paradoxal, sunt singura pasăre.
De câteva dimineţi încoace mă simt binecuvântată
de ritualul aerului rece ce mă cuibăreşte şi mai mult sub pătură, dar care mă trezeşte în cel mai plăcut mod
de şirul norilor vestitori de toamnă
de răsăritul soarelui ce abia se vesteşte
Azi n-am mai rezistat şi am făcut o poză. Chiar de la nivelul pernei…
străduțele m-au vrăjit, ferestrele m-au cucerit cu totul…
Luella nu e deloc fata rea. E o visatoare, o fabrica de vise! Tocmai de aceea cand simt racoarea aerului infiorat de ploaie, nu-i inchid fereastra ci ridic cearsaful sa-i fac putinul loc de care are nevoie.
Fereastra plange in locul meu sub ploaie.
Pe chipul ei picaturile
se impletesc,
se unesc,
aluneca impreuna.
Apoi devine cea mai frumoasa
intre ochii mei si luminile artificiale
ale noptii.
Cu palmele intinse
incerc sa-i trimit jertfa
sufletul meu uscat si cald
de dincoace.
Nu primesc in schimb decat o clipa rece,
un nor firav de abur ce se-ntinde
si-o granita de netrecut
dincolo.
Din degetele mele
plansul nu inceteaza niciodata,
iar lacrimile curg mereu in sus
spre inima.