meet the sun
Duc mâna greșit spre sertare, pipăi peretele greșit când caut întrerupătorul, mă învârtesc pe călcâi când mintea caută ceva și automatismul pășește în direcția opusă. Mă întreb dacă am o formă ușoară de demență sau pur și simplu zilele ce-au trecut, toate pline, au nevoie de o perioadă de decantare: aici și dincolo, dincoace și acolo.
Sunt între două case și într-o perioadă în care nu aparțin nici uneia. În una mă poartă dorul și-n cealaltă traiul.
E întuneric, e a nu știu câta oară când mă regăsesc în aceeași imagine a drumului spre casă, mă uit la mine de sus din vârful blocului cum înaintez cu umbra prelungă și dezordonată spre casă și văd o gospodină încărcată cu de toate, dar mai ales cu chef de treburi, gătit, spălat, curățenie, pregătit kit-ul pentru maratonul montan de sâmbătă (devine puțin cam atipică noțiunea de gospodină acum), văd o femeie alintată de legănarea cerceilor cu copaci de argint printre suvițele eliberate dintr-o împletitură încă lungă, văd un suflet captiv în fagurele gol al cuvintelor negăsite, nescrise, nerostite, văd omul energic ce amână finalul de zi pentru cândva târziu, în noaptea cu semilună, mă văd pentru că tot ce am cu adevărat de făcut de-acum înainte presupune doar dragoste.
O seara ca oricare alta dacă n-aș fi observat niște mici detalii în drum spre casă…