Pe dealuri… după flori
Dacă primăvara m-ar putea vindeca de toate, m-aș îmbolnăvi pe veci de ea…
Dacă primăvara m-ar putea vindeca de toate, m-aș îmbolnăvi pe veci de ea…
Când topirea zăpezii se face cu stil şi soarele e în trendul vremii, primăvara – croitorul şef – deschide un nou sezon în moda câmpurilor. Nu mă îndoiesc deloc de acest lucru după ce am asistat la o defilare imensă, pe un podium de iarbă moale şi galbenă în muzica unui vânt puţin obraznic, dar care nu a deranjat ţinuta manechinelor:
cele mai frumoase flori!
Nu cred că a fost tură pe munte în care să nu văd o genţiană. I-am închinat acest post după ce am cunoscut-o pe dumneaei…
Încă o dată Craiul şi-a deschis braţele pentru ca sufletul meu mic să se ghemuiască întrâ-nsele, încă o dată muntele mi-a amintit că oamenii şi cărările sale sunt cărţi ce-abia aşteaptă a fi deschise. Şi nu ştiu cum se întâmplă căci deşi filele îi sunt grele, există în mine puterea de a le da una câte una şi de a răbda deseori neînţelegerea slovelor, dar toate se leagă în lumea aceasta şi ce e azi de necuprins, mâine îţi poate sta chiar în palmă.
Dacă ghiveciul gol de pe birou ar fi rămas gol, aş fi fost lipsită de emoţia unei plante care îndrăzneşte iată, să înflorească deja…