ipoteza
la o ora la care multi dorm si putini se odihnesc, eu evident fara somn, ma vad urmarita obsedant de o imagine…
o plaja, esti un castel de nisip, dar esti totusi un castel – ce naiba! un val mare care vine, tu il admiri, el te zboara, te imprastie, te matura, te risipeste in mare, tu inca in bratele lui, parte din val, te trezesti cu greu parasit in adancuri, te culegi strop cu strop si te aduni din nou pe aceeasi plaja, de data asta te reconstruiesti ca din piatra, devii piatra, un castel – ce naiba! privesti marea, nostalgic, astepti valul…