În Bucureşti sunt -10 grade, în Pilsen au fost -5 în cea mai geroasă zi prinsă de mine acolo şi tot mi se pare că aici e mai cald. O fi doar o părere, dar nu pot ignora căldura sufletească. Afară ninge liniştit (şi la serviciu arde caloriferul) peste mormanele gri de zăpadă răscolită şi peste oraşul ce se mişcă un pic mai greoi, dar într-un stil familiar.
Doamna de la covrigi m-a ţinut minte după trei luni de absenţă (dovadă că zâmbetele nu se irosesc), covrigii sunt parcă şi mai buni decât îmi aminteam, maidanezii sunt şi ei pe baricade, gresia alunecoasă de la intrare e pavată cu tot felul de cartoane pe care să aluneci mai uşor, iată că nu pot rata nicidecum farmecul atmosferei româneşti de care îmi era atât de dor.
Şi în atmosfera asta de bârrrrr! cu ce m-aş putea îmbrăca în plus??! mi se pare mai mult decât binevenită o seară de concert simfonic la Ateneu.
Lucru care se poate încerca şi acasă la un ceai aromat şi o ţinută de halat pluşat.
Bun venit in gerul bucurestean si cu putin inainte de instalarea codului portocaliu pentru inca vreo 3-4 zile, pe aici pe la noi.
bun venit Claudia si din ce scrii rezulta ca ai avut nostalgia „balcanismelor”romanesti,cu caini,covrigi calzi pe la cate-un chiosc si zapada la greu.ma incurajezi deci ,ca unii oameni dragi mie vor sa plece pe alte meleaguri iar eu nu vreau.n-as putea rezista mai mult de 3 luni,ma stiu prea bine si as lua „plecatu” asta doar ca pe o experienta de viata.
nu stiu de ce,cu toate greutatile pe care le am aici,parca ma simt mai bine si mai in siguranta…
@Claudiu: multumesc, atunci inseamna ca am venit la fix 😀