meet the sun
Tura de sâmbătă, a 30-a în Bucegi, a fost un exemplu de cum te poți bucura de un munte pe care ai fost de (ne)numărate ori, un munte aglomerat a cărui reputație e știrbită doar în mintea celor care nu-l cunosc. Fără îndoială, evenimentul turei a fost întâlnirea cu Sfinxul din Bucegi.
Îmi place să merg pe munte, îmi place să alerg și îmi place să gust uneori din acest cocktail de munte, energie, mișcare, oameni și stări în care alergarea montană presară întotdeauna și un ingredient secret pe care nu vreau să-l aflu deocamdată ca nu cumva să devină ceva obișnuit – îl voi afla când voi știi să-l drămuiesc și să-mi conserv entuziasmul și bucuria – cele mai de preț sentimente pentru un sportiv amator.
Pe o potecă marcată rar de un bătrân triunghi galben, două fete urcă muntele. N-a mai nins demult, se văd urmele celor care au trecut pe-aici săptămâna trecută cel mai devreme. E soare și cald. Incredibil de cald pentru 8 ianuarie! Zăpada din copaci se topește încet și mă picură cu stropi mari, dar mi-am dat deja căciula cu blăniță jos și, deși mă tem de căderea vreunei picături nebune, îmi place cum apa se strecoară printre șuvițele de păr. Trunchiurile fagilor lucesc ca niște corpuri uriașe de limax. Păsărele ciripesc necontenit de parcă primăvara s-a întors acasă dintr-un concediu neplăcut la tropice.