meet the sun
În altițe mi-am lăsat gândurile maternale, cu mătasea încrețului mi-am netezit răbdarea și deodată cu râurile copila mi-a crescut sub ochi. Acum cămașa e gata, iar eu sunt gata să merg mai departe, am atâtea altele de făcut, mai ales că pornesc la drum îmbogățită cu experiența unică de a fi făurit ceva și cu o mândrie departe de păcat.
Mă sună soră-mea că vrea să-i trimit stelele. Nu cele de pe cer, ci colindele pentru nopțile de Ajun și de Crăciun. Băieții ei – nepoții mei, merg cu steaua și, obiceiul deși străbun, e dedat uitării mai lesne decât ne dorim. Acum câțiva ani am scris un articol pentru un ziar românesc din Canada și, din fericire, am cules stelele de la consătean. Cu ele salvate pe calculator le pot da acum mai departe de câte ori mi se cer. Le pun și pe blog, căci le doresc viață lungă, măcar cât vom trăi cei ce le-am ascultat cândva.
– Dar’acu Sile, te găsî țâgara cu noaptea’n cap!
– Mă găsî! Și ce vrei tu Lenă, n-ai treabă?
– B’am. Și ai și dumneata! Nu zâsărăm că azi facem curat în pârdalnica asta de casă?
– Pârdalnic îi la mumă-ta la deal, aici unde-am pus eu cărămidă pe cărămidă și-am cărat cu spatele bârne și-am bătut căpriorii pe potopu’ ăla de se crucea mumă-ta Marița că nu mă trăznește, ici nu-i pârdalnic! Îi casă de om!
– Păi dacă-i casă de om, atunci haida, lasă țâgara!
– Nu vezi muiere că nici lumină nu dădu ‘Mnezău, de-abia cântă cucoșul ăl pestriț, lua-i-aș gâtu…
– Păi și noi așteptăm să dea, ia zi?!?
Noi pe la Gorj nu aveam treaba cu Sanzienele, ci cu Rusaliile. Planta in sine doar anunta inceputul verii si cam atat. M-am minunat e drept de traditiile de prin alte parti pe unde Ielele treceau mai des 🙂
