Parâng. După 30 de ani de așteptare
De pe dealul Tehomirului – satul meu natal – în zilele de iarnă cu cer senin, se văd munții. Crestele lor albe, undeva la linia inimaginabilă a orizontului, au stârnit în mintea copilului ce alerga ca vrăjit să le vadă, doruri. Habar nu avea copilul din mine ce munți sunt, cât e până la ei, care e povestea lor, dar zăpezile iernii și claritatea cerului specifică anotimpului, îi făceau să se arate și astfel, să capete un sens nebunia părăsirii sobei celei calde și urcarea hai-hui, dar cu sufletul la gură a dealului – urcare deloc ușoară, mai ales că ritmul era pe măsura nerăbdării: oare s-or vedea azi??!...