Ar fi multe de spus, dar ce mai sunt cuvintele când în liniştea şi străinătatea celor patru pereţi am strâns-o în palmă şi am colindat dintr-o parte în alta, stingând şi aprinzând becurile în urma şi-naintea mea, căutând cu ochii ceva nevăzut, dar îndelung aşteptat, bucurându-mă matur şi simplu şi hotărând să nu (mai) plâng, ci doar să mă las trăită de momentul când ei au plecat, când eu am rămas închizând uşa mea în urma lor, închizând cheia mea în palma mea…

...citește mai departe ↑