Într-o zi cu soare
Montreal. Marți fără ceasuri rele. Ora fierbinte: 14.
Am încălecat pe-o șa ca să-ncep povestea așa:
Montreal. Marți fără ceasuri rele. Ora fierbinte: 14.
Am încălecat pe-o șa ca să-ncep povestea așa:
Pe când Marea Evadare se anunța cu vreo 1500 de temerari înscriși, o săptămână de ploi la activ și nămol la cote ridicate (și cursa e în desfășurare acum când scriu), eu plănuiam o mică ieșire prin cartier cu mica și neîncercata mea biclă nebotezată încă.
A plouat toată noaptea și alte ploi se anunțau în reprize, deci e momentul prielnic să ies și eu. O duminică frumoasă scoate omenii din casă, dar una închisă și cu trotuarele umede ține deoparte amatorii de plimbări, cărucioarele, puștii cu rolele, așa că e mai mult loc ca oricând pentru mine.
Atâta vreme cât stau şi-aştept în întuneric
mă amăgesc naiv
că ar putea fi umbre strecurându-se
prin lumina ce se-ntinde galbenă sub uşă
Dar în această vreme gândurile ce mă încolţesc
sunt ca un copac ce creşte dintr-odată înecându-mă
în foşnet de frunze
Când tulpina lui aspră mă ţintuieşte-ntr-un colţ
Am aaaaaa-tâta nevoie de aer!
Şi ies!
Tarziu in noapte, ascult muzica de Craciun, ce-i drept parca altfel de muzica din moment ce am reluat cd-ul de doar cinci ori pana acum: blues.
Pentru ca oricate trepte as urca in turn, niciodata Vantul, dar niciodata nu va fi ca acolo sus cand simti fragilitatea cu care picioarele ti se prind de pamant, cand simti trecand prin tine rauri de aer, cand si gandurile ti se desprind si capeti o luciditate stranie, o stare de extaz launtric si un sentiment numit PACE . Iata primul lucru pe care-l traiesc si care ma face sa ma intreb daca mi-as putea vinde astfel sufletul??!