meet the sun
În week-end-urile în care nu merg la munte mă trezesc mai greu, mă mişc mai greoi, mă entuziasmez mai rar. Dependentă sau nu de munte, contează mai puţin. Important e să observi lucrul ăsta şi să-i observi pe cei din jurul tău, să fii mai puţin egoist, să te dedici mai mult lor.
iubeşte-mă de parc-ai şti
la ultimul pian al lumii
cânta –
până când
din fiecare notă m-ai inspira.
Fotografii în doi pentru o singura poveste.
Las mâna să-mi pice în mâna ta, dansăm, nu? nu-i așa?
Ai uitat? Nu cred. Eu sigur mai știu, doar lasă-mă puțin să-ți simt muzica.
Ce mă fac, mă întreb abia stăpânindu-mi genunchii tremurând.
Dau vina pe ei pentru golul din stomac în care tot aerul se strânge.
Eu ce mai respir? Și aerul se duce. Eu ce mai aștept?
În mâna ta mâna mea pare neajutorată, dar cred că doar eu văd asta.
Tu privești în altă parte. Îmi urmărești ochii de parcă ți-ai dori să fii pleoapele lor.
Dar fii! Fii odată, să începem să plutim, să plutim, să fim!
Și nu, n-o să ne pierdem după aceea. Eu cred în dragoste.
Mi-s ca un blestem semnele ei. O duc eu pentru amândoi.
Știu că nu ești aici, dar dansează cu mine. Acum.
Nu-mi lăsa mâna să cadă.
Așaa. Aaaa-aaa. Pas cu pas, după pas, lângă pas…