În week-end-urile în care nu merg la munte mă trezesc mai greu, mă mişc mai greoi, mă entuziasmez mai rar. Dependentă sau nu de munte, contează mai puţin. Important e să observi lucrul ăsta şi să-i observi pe cei din jurul tău, să fii mai puţin egoist, să te dedici mai mult lor.
Iubirea, după cum se şi spune, e cât se poate de egoistă. Iubim pe un Cineva, dar de fapt ne iubim pe noi înşine iubindu-l pe Cineva. Ne iubim stările, trăirile, frumuseţea interioară pe care iubirea ne-o dă. Greu de recunoscut asta??! Vaai, cât ne place să afirmăm că noi suntem dintr-aceia care iubesc cu adevărat, cel mai pur, cel mai intens! Şi cine altcineva poate ştii mai bine ca noi??! Exact, nimeni.
Eu prefer să sondez în interior şi să caut urmele de egoism. Inevitabil, există. Le gonesc, le strunesc, le domin, caut să iubesc conştient. Iubirea total altruistă ar putea exista doar în „cine iubeşte şi lasă” (fără continuarea cântecului fireşte) sau în tandemul părinte-copil, altfel fiinţa ta tinde să te proiecteze în Celălalt sau pe Celălalt în tine şi să fie tare greu de ştiut ce şi cum. Suntem mai fericiţi să nu ştim, dar ignoranţa nu menţine fericirea decât la un nivel artificial. Culmea e că naivii se întreabă ăst lucru, dar ei sunt naivi în definitiv…
Nu am un motiv anume să scriu aste lucruri ci doar faptul că în două zile fără de munte, m-am trezit meditând şi observând. Aşa cum în fiecare dimineaţă ne trezim gândindu-ne altfel la noi, ne putem trezi privindu-l altfel pe cel de lângă noi. Nici în extrema cealaltă nu-i prea sănătos să pici, dar cum egoismul se ţine mai scai de noi ca dăruirea (care-i tot de prin egoism izvorâtă căci dăruind ne simţim bine şi deci trăirea principală tot la noi se produce), e fascinant să investeşti în fiecare zi ca şi cum ar fi prima.
Mai multe nu zic, luaţi de faceţi proba.
Frumos si duios!
@La Fee: dar deloc usor…
Fata Soarelui, trebuie ca exista o comuniune perfecta in acele suflete ce stiu a iubi fara echivoc, altruist, cum spui tu. Sunt rare acele suflete fiindca teama de suferinta nu o poate infrange usor oricine. Astfel, cei mai multi aleg sa raneasca, de regula din cuvinte. Tocmai fiindca acea proiectie a sinelui in celalalt sufera modificari daca e facuta cu superficialitate. Cand binele tau nu primeaza in fata binelui in doi, atunci se poate spune ca nu are cum sa fie ” mai putin eu, mai mult tu” . Dar asta se intampla doar intre acele entitati menite sa creeze legaturi indestructibile. Cu atat mai mult daca e vorba de legatura om-munte. Aici nu mai pot apare tradari sau dezamagiri, nu?
@Irina: Cand iubesti esti „prins” in interiorul iubirii si e destul de greu sa te separi de „noi”, sa vezi cat EU si cat TU e in NOI, dar e inevitabila caderea in „mai mult eu” sau „mai putin eu” si daca „mai putin eu” e greu de depistat, „mai mult eu” are o sansa de a fi masurat si retrogradat la masura potrivita.
Nu caut sa iubesc altruist, as ramane singura (gluma sau nu, ca o iubire complet altruita sa dureze trebuie ca sortii sa alature doi oameni perfect complementari unul altuia :D) ci caut sa-mi maturizez iubirea.
Cu muntii e alta poveste, ei doar tac si fac, noi simtim.