meet the sun
De fiecare dată când mă pun în poziția de scris, miști. Tu, Făptură ce mai ai doar câteva zile până te vei naște și vei adăuga mișcatului ceva plâns, ceva zâmbet și cu mult noroc pe capul meu, mult somn. O să mă adresez ție, dar să știi că e și un soi de autoadresare, iar mediul ăsta public e cât se poate de personal și de impersonal în același timp: nu suntem nici prima mamă în devenire și nici prima fiică.
Mi s-au terminat cuvintele în această toamnă. Ați crede că toate gândurile îmi sunt spre copila pe care o aștept, dar nu e așa. Uneori simt că mi s-au adunat atâtea pe suflet că aștept durerile facerii pentru a le urla afară. Mi s-au întors asupră-mi toate lucrurile nerezolvate, acele lucruri care nu țin de mine și pe care nu le-aș putea putea rezolva decât născându-mă în altă dimensiune. Și nici atunci. Unora dintre noi ni se dă o povară nedreaptă pe lumea asta: o fire menită să îndure, să ierte. O să am un copil și știu că nu pot îndrepta prin el strâmbă-sufletul meu, că nu am dreptul să-i transfer povara ce mi s-a pus mie cu tot egoismul în cârcă. Am avut nouă luni să-mi dau seama că misiunea unui părinte este de a crea un om, nu de-a lăsa o moștenire.
S-au așternut deja câteva zile peste impresiile turei la Cabana Curmătura și sentimentul care domină amintirea ei este unul de recunoștință, pentru prietenii mei dragi ce m-au însoțit, pentru trupul ce îmi îngăduie să mă bucur de ultimele săptămâni de sarcină în stilul meu. Astfel de zile sunt dintre cele mai fericite ale vieții, zile în care nu se întâmplă un eveniment anume, ci în care te lași trăit de simpla tihnă sufletească.
Dacă ar fi să țină minte întâmplările auzite din burtă, apoi sigur mi-ar pune o întrebare plină de reproș: ce-o fost cu aplauzele alea?!? Și cel mai probabil m-aș da mare că uite, am sărbătorit intrarea în săptămâna 33 cu o plimbare de 12km pe cărările unui sat de munte taman pe când se scurgeau la vale concurenții Maratonului Pietrei Craiului și nu se poate mamă să nu-i aplauzi, să nu-i incurajezi. Dar mai mult ca sigur îmi va fi știind deja metehnele.
…îți spun că poate voi uita între timp despre cum mă îngrozește cumpărarea atâtor lucruri, pregătirea cuibului, cum mă plictisesc articolele despre naștere sau bebeluși și totuși mă simt vinovată când abandonez lectura, poate nu voi fi pregătită pentru tine, nici atunci cum nu sunt pregătită nici acum, sunt sigură că vei ști să ceri mai bine decât voi ști eu să dau, instinctele ne vor ajuta pe amândouă, supraviețuire și maternitate, instincte ce până acum au ieșit la iveală doar când ascuțitul ac lung s-a apropiat de tine în timpul amniocentezei și nu mi-am întors o clipă privirea sau când cutremurul dimineții de 23 m-a aflat trează și te-am dus sub tocul ușii, cu o mână pe burtă voiam să fiu sigură că dormi cum de-altfel obișnuiești în timp ce eu perpelesc insomnii pe toate părțile, și de fiecare dată m-am gândit să te protejez prin calm, cu o inimă strunită și o respirație mută de parcă pericolul e o felină de care trebuie să te ascund prin neclintire…