meet the sun
Tura de sâmbătă, a 30-a în Bucegi, a fost un exemplu de cum te poți bucura de un munte pe care ai fost de (ne)numărate ori, un munte aglomerat a cărui reputație e știrbită doar în mintea celor care nu-l cunosc. Fără îndoială, evenimentul turei a fost întâlnirea cu Sfinxul din Bucegi.
Sunt multe de spus despre aceasta tura, de aceea am scris un jurnal si pentru care un rezumat pe masura nu simt c-ar exista. Si da, in Bucegi poate fi pustiu si liniste, chiar incredibil de liniste. Si de frumos. Si asta fara sa ma gandesc la potecile nemarcate, la vaile si la crestele in care alpinistii descopera chipul nevazut al unui munte pe cat de umblat pe atat de bogat in daruire.
Intr-o zi poti face enorm de multe lucruri, asta e sigur. Te poti trezi de dimineata, te porti urca intr-un tren cu destinatia Busteni. Trenurile astea pe Valea Prahovei mereu intarzie, dar poti ajunge la telecabina pe la 11 fara si poti fi sus la Babele pe la 11 fix. Asta din urma s-ar numi noroc chior avand in vedere faima cozilor de la telecabina din Busteni, insa intr-o zi ca cea de ieri norocul s-a numit: functionare. Ploua usor, muntele era nevazut de nori, ceata, de imbratisarea completa a unei singure nuante: alb.
Gongul a batut aceeasi ora, gara a pregatit acelasi tren si muntele a chemat. Monica, Iulia, Luci, Flavius, Radu, Adi, Dani & Me au raspuns si au format o trupa pe care in primul episod o voi numi simplu: Trupa lui 8.
Cu fiecare apropiere de munte descopar cat de mult imi doream asta, cat de acasa ma simt umblandu-le cararile, cat de libera si de eu insumi pot fi acolo sus. Si-am simtit asta cel mai mult cand pentru o clipa am ratacit, dar nu m-am simtit ratacita!
Hai sa va povestesc si sper sa va fac pofta de aventura, mai ales celor care va opriti la gratar si la confortul pensiunii. Muntele vrea sa-l priviti de sus! Muntele va vrea curajosi, dar si intelepti intru curaj.