Mic dejun cu foci și gânduri de la ZOO

foca

În ultima zi a vacanței noastre, pe o vreme nu tocmai grozavă am mers la Bioparcul din Bonaventure. După o vizită în Insectarium unde am văzut insecte vii și moarte și o tipă chiar ne-a făcut prezentarea unui scarabeu verde ca o bijuterie scoțându-l din acvariul său și plimbându-l pe degete, am pornit pe traseul celor maxim douăzeci de habitate unde trăiau animalele, noi fiind interesați în special de speciile autohtone. Și cum pe pliantul primit la intrare era și programul de activități, ne-am simțit inevitabil atrași de micul dejun al focilor (în postare vă așteaptă și un filmuleț).

...citește mai departe ↑

Urşii de la Zărneşti – morala unui strop de libertate în plus

„Aceasta nu este o grădină zoologică” şi acesta e mesajul cu care eşti întâmpinat la Rezervaţia de urşi de lângă Zărneşti. Nu te duci să te amuzi, să faci zgomot, să le arunci mâncare, să-ţi distrezi copiii. Şi dintr-o dată realizezi că ZOO e un loc trist şi incredibil de sadic unde noi oamenii ne distrăm pe seama unor fiinţe închise, chiar şi aşa necuvântătoare cum sunt.

...citește mai departe ↑

Ochiul de zimbru

ochi zimbru hateg

Şi cu toate câte pot deriva dintr-o simplă privire, ochiul uman mi se pare prea puţin captivant faţă de ochiul animal. Oamenii învaţă de mici să te privească, animalul e pur, neschimbat. Îţi arată ura, blândeţea, nepăsarea, interesul, durerea în stare pură. Nu trebuie să ghiceşti tu nimic. De aceea animalele n-au nevoie să vorbească. Iar noi avem nevoie de ochi să le ascultăm.

...citește mai departe ↑