30 de ani
Îmi tot spun, ai 30 de ani. Da. Şi? Legile tale nescrise au rămas aceleaşi. Orice lebădă a fost cândva un boboc ciufulit. Nimic nu e întâmplător. Orice pas în-afara liniei continue se plăteşte. Sunt cu adevărat femeie abia atunci când alung din mine tot ce e recunoscut a fi femeiesc. Doi e miracolul vieţii, fără a iubi nimic nu are sens, nu mă văd vie fără acest sentiment.
Scriam la început că e o stare tot ce simt, ce scriu, sunt un iubitor de furtună care stă pe malul oceanului şi cugetă. Nisipul şi valurile fine mă împacă, dar orizontul mă cheamă hipnotic.
La 30 de ani ştiu că un capitol nou de-abia începe şi sunt mai antrenată ca oricând!