A uita despre tine înseamnă a afla despre mine

Pe cât e de omeneşte să uiţi pe atât de inuman mă simt uitând.

Multe dintre cele uitate pot fi recuperate cumva, ca miile de versuri la un loc ale poeziile învăţate în şcoală de pildă, ce s-au dus, dar nu-i bai, de acea există cărţi. Dar am uitat şi irecuperabilul ce doar amintirile mai puteau salva şi cel mai de preţ bun pierdut sunt oamenii.

Că sunt prieteni buni ai unui segment de timp, colegi de şcoală, vecini, prezenţe fugare, dar marcante, toţi există acolo în căuşul aproape strâns al amintirii lor, cu un chip sau chiar cu o întreagă poveste, cu o frază pe care aş putea-o spune oricând despre ei, dar fără un nume.

...citește mai departe ↑

Cum m-am întâlnit cu Fericirea

Am găsit fericirea ieri pe munte.

Am stat o vreme una lângă cealaltă, dar n-am avut curajul să o întreb de ce mă lasă să o văd, să-i stau alături. Pesemne mi-a ghicit gândurile pentru că am auzit-o şoptind:

Oamenii ar opri timpul în loc de-ar putea, dar nu s-ar opri pe sine. Eu alerg mai mereu după ei, însă ei nu stau locului nici o clipă…

Apus de soare în Bucegi

...citește mai departe ↑

Oameni şi personaje: Bovary versus Slavomir

Ultimele două cărţi citite s-au bătut cap în cap, prima fiind în mare despre femei, a doua despre bărbaţi, prima despre laşitate, a doua despre curaj, prima despre nimicurile vieţii care ajung să distrugă viaţa, a doua despre curajul care te sustrage morţii. V-am făcut curioşi?

Cărţile sunt:

Prima: Doamna Bovary, autor: Gustave Flaubert, scriitor francez
A doua: Întoarcerea acasă (engl. The Long Walk), autor: Slavomir Rawicz, soldat polonez

...citește mai departe ↑