Oameni Suntem 14. Statusuri

Lipsa prietenilor mi-e compensată de susținerea lor mai ales acolo unde mă simțeam mai puțin înțeleasă.

*

Când viața devine plictisitoare e un semn că ceva s-a greșit între timp.

*

Apreciez chestiile bune de prin Montreal, dar la capitolul simțire mă lasă rece. Simțirea e chestie de inimă, stimulul ei e chestie de minte, dar de undeva trebuie și stimulul ăsta să se inspire…

...citește mai departe ↑

Fereastra din pat

muguri. dimineti. poezie

M-am trezit în această dimineață ca o leneșă de carieră, am lenevit cu orele deschizând în răstimpuri ochii pentru a vedea cum mai e afară și am prins geana albastră de ziuă, apoi copacii înroșiți de răsărit, apoi așezarea cuminte a cerului peste copacii înmuguriți încă. Pentru mine privitul afară dimineața nu e doar o luare de puls, e un puls.

...citește mai departe ↑

Amintiri din copilărie. Prânzu-al mic

Și mi-am amintit una dintre diminețile obișnuite când aveam vreo trei-patru ani și mergeam cu tataia cu vacile căci eram prea mică să merg singură sau să rămân prin curte de capul meu. De parcă aș fi vrut vreodată să rămân acasă când era vorba de dealuri??! Cât mamaia mulgea vaca, eu și tataia mâncam câte ceva, șuncă cu ceapă și pâine neagră fiind meniul obișnuit. Nemaipomenit de bune și n-o spun din pricină că amintirile se îndulcesc cu timpul ci pentru că în viața aceea simplă de la țară nu prea aveai cu ce compara bunătățurile și le apreciai cum se cuvine pe cele pe care le aveai dinainte pe masă.

Și tataia avea un obicei nemaipomenit când era vorba să mergem cu vacile: pregătea un pachețel, învelea o felie de șuncă și pâinea la un loc într-o jumătate de foaie de ziar și le îndesa împreună cu ceapa în buzunarul de la haină. Mamaia însă, ne prindea în fapt și parcă și acum o aud:

dealuri gorjene, Tehomir

...citește mai departe ↑

Oameni Suntem I. Buletinul de impresii

Deschid aici o serie de articole pe tema Oameni Suntem căci neavând cu cine sta la taclale toată ziua mi se adună foarte multe păreri și povești, iar eu mi-s tare vorbăreață și astea nu-s nici treburi profunde, ci chestiuni de zi cu zi pe care nu vreau să le păstrez doar pentru mine și astfel, vă includ vrând-nevrând și pe voi în duplexul România-Canada. Și apoi, o să intervină obișnuința și mi-ar plăcea să nu se piardă modul cum văd în prezent lucrurile.

...citește mai departe ↑

De vorbă cu demonii interiori

De ce demoni? Pentru că mi se spune des asta, că am demoni, că am pitici etc. iar eu nu consider că ar fi un neadevăr, dimpotrivă, un fapt, o stare şi o luptă continuă pe care o duc în ritmul propriu. Nu e o chestie rea să ai demoni interiori, rău e să îi ai şi nu îi recunoşti, să fii ipocrit, să pozezi în “toate bune şi frumoase” şi să funcţionezi în ritmul altora şi nu în al tău.

Câteva exemple de ce înţeleg eu când mă refer la demoni interiori: complexe de inferioritate, sensibilitate la opiniile altora, compararea cu ceilalţi, frustrări, agresivitate, angoasa lipsei de sens a propriei existenţe etc.

Demonii sunt făcuţi pentru a fi înfruntaţi, secretul fiind doar în alegerea luptei şi privitului în ochi: nu când vor demonii, ci numai atunci când vrei tu. Demonii interiori au ca arme ambiţiile, vanitatea, orgoliul, graba. Tu, ca om sincer cu tine însuţi, ca om transparent, ai puţine şi greu de purtat arme: acceptul de sine, răbdarea.

...citește mai departe ↑