iubesc munții…

Muntii Fagaras

Mă plimbam prin casă cu o cană caldă între palme și într-o liniște a gândurilor a tunat: munții! Mi-au dat lacrimile instant, lacrimi și gol în stomac, lacrimi și dor. Să-i văd măcar, să le miros apropierea, să-i simt sub tălpi e deja extaz! Rar am simțit pentru oameni ce simt pentru munți. Și dacă de la oameni am vrut ceva, de la munți nu vreau nimic, ei îmi dau totul de fiecare dată când știu să cer de la mine.

...citește mai departe ↑

întâmplarea de a fi cine ești

un drum pustiu in toamna tarzie

mă gândesc deseori la cum e alcătuită lumea asta, cum nu există noroc și ghinion, dar există hazard, întâmplare, loterie. dacă ar fi să definesc dumnezeul atunci tocmai prin asta l-aș defini, prin existența întâmplării. fără ea totul ar fi uniform, banal, doar reproducere și luptă pentru supraviețuire, doar evoluție unidimensională a speciei.

dar există întâmplarea. acea clipă când repeți rețeta a nu știu câta oară, când pui aparent aceleași ingrediente și când din cele șapte pâini scoase din cuptorul creației, una e diferită. c-așa a vrut ea, n-a fost în plan, un master-plan a născocit-o tocmai pentru a aminti cel mai uitat dintre adevăruri: unicitatea.

...citește mai departe ↑

Barca altora

barca cu vasle versus vele

Uneori ne simțim ca într-o barcă cu vâsle în timp ce în jurul nostru toți ceilalți au vele. E normal și asta uităm să ne spunem, că e normal să fie așa, să fie pe lumea asta tot felul de bărci, de toate mărimile și puterile, chiar și din cele invizibile. Întinderea apei se vede însă la fel din ambele bărci, viteza e diferită, dar stai! și noi oamenii suntem diferiți. Fericirea altora, râvnită pe cât de incomplet e percepută, ar fi o risipă în mâinile noastre, o banalitate sau dimpotrivă, o povară de nesuportat.

...citește mai departe ↑

La aceeași adresă

Vedere spre Muntii Ciucas.

Trăim la capătul unor scări și în spatele unei uși pentru care schimbăm uneori cheile, decorul, orașul, chiar și țara. Dar visăm, iubim, scriem la aceeași adresă. Tot ce căutăm prin lume, tot ce supraviețuiește împachetării-despachetării, tot ce ne spunem în clipa plecării-revenirii, tot ce nu putem sacrifica când totul e de vânzare, e acasă al nostru, acela interior, cel mai de preț, dar fără de chirie sau rată.

...citește mai departe ↑

Ca un prieten bun, muntele

Am dat peste un fel de scrisoare trimisă unei bune prietene în 2010. Atunci a avut un impact personal, acum îl are și mai și, însă nu se mai aplică doar destinatarului și expeditorului. E interesant să citesc rânduri ce mi-au aparținut cândva, să descopăr promisiuni de care nu m-am ținut, sau dimpotrivă, crezuri ce-au rămas verticale.

Cert este că muntele mi-a fost un fel de tutore. Nu prieten, nu înger, ci un amestec de severitate pentru minte și blândețe pentru inimă. Când ajungem să credem că muntele e doar un loc de extaz pentru ochi și un teren de încercare pentru picioare, devenim brusc mai săraci prin însuși faptul că n-am conștientizat pierderea.

prieteni pe muntele prieten

...citește mai departe ↑

Salcâmii

În seara asta când am trecut pe sub ei, pe sub salcâmi, cu nările impregnate de un oraș străin, de un continent străin, am recunoscut parfumul inconfundabil, hrănitor. Și era să cad în capcana înnebunirii, dar n-am făcut-o. I-am savurat de parcă ar fi primii salcâmi mirosiți vreodată, de parcă nu le-aș ști numele, cântecul, de parcă nu le-aș purta amintirea. Eu sunt un om care observă mai degrabă copacii din jur decât oamenii, dar cu toate acestea m-am simțit un adulmecător umil al unor esențe pentru care cântecele nu s-au terminat, abia stau să înceapă…

...citește mai departe ↑