E zero şi-un minut, iar,
tu cânţi la pian după o zi banal de lungă pe care am şi uitat-o cumva;
Şşş! E miezul nopţii şi…
(rostesc tot mai încet) ne dorm vecinii…
Ce bine că nu mă auzi şi mă prefac că-mi văd de-ale mele.
E zero şi-un minut
şi mi-eşti mai drag ca niciodată.
Privirea-ţi şi tâmpla sunt atât de concentrate încât
parcă şi mângâierea mea din priviri ţi le tulbură…
Mai bine umblu cu cele mai uşoare priviri pe care le am.
Şi nu pot. E-o luptă între tine şi fiecare clapă – aşa vă simt, aşa vă ascult,
o luptă pretenţioasă între auz şi răbdare,
o luptă între voi căci eu ştiu câtă muzică mi-ai adus în casă
şi de vei întreba îţi place? îţi voi răspunde prea simplu că da…
E zero şi-un minut,
acelaşi minut
în care cu tot timpul din mine te-ascult.
Mi-a placut declaratia ta. Si la fel de mult, cuvintele din coltul din dreapta, sus.. 🙂
Ca de obicei, foarte inspirată la alegerea fiecărui cuvânt.
Mi-a plăcut, chiar foarte mult!
Şşşş… e aproape de miezul nopţii.
🙂
Iata de ce te citesc 🙂
@all: se pare ca nu doar tristetea „scrie”, ca exista cuvinte si pentru trairile fericirii cuminti dar intense…
Stiu si eu minutele astea lungi, parca suspendate intr-o lume paralela,in care gandesti atat de mult, sau mai repede simti atat de mult, redefinesti o lume, fauresti idei si iei decizii…Ma rog, tu faci poezii.Sunt unele din cele mai pline minute din viata si atunci cand le constientizezi trecute, te miri oarecum de ele.
Superbe metafore. In special Zero si un (minut) si lupta dintre om si clapa. Minunat spus. Sper ca mesajul a fost receptionat SI de cine trebuie 😉
@Mike: sa nu le irosim, asta e tot ce le datoram…
@Abisuri: multumesc frumos si da, sper ca mesajul a fost receptionat si cumva, sunt sigura ca a ajuns unde trebuie 🙂