Azi am zărit pe treptele înalte ale unei case
trei femei.
Una fuma, una plângea, una privea.
Aveau ochi de mame,
ochi de femei din comunism,
ochi de femei care robotesc din zori în zori,
ochi fardați cu negru o dată la trei zile.
Două vorbeau o limbă necunoscută mie,
iar cea de-a treia plângea
ca-n toate plânsurile pământului.
Claudia, eu te mai citesc, cand am timp. Doar ca n-am stiut ca scrii si versuri. Felicitari!!!
Claudia, da, am vazut dupa ce am lasat comentariul. Eu am vazut la tine doar articole despre munte, probabil din cauza ca ma atrage muntele 😀
Frumoase versuri! Felicitari! Plansul este o „limba” comuna tuturor…
Eu nu am inteles… dar e ok 🙂
@Alex: Multumesc. Am scris dintotdeaua, e si o categorie in meniu, Poeme, dar nu scriu foarte des ci doar cand trairile sau imaginile nu se pot asterne in cuvinte altfel decat in versuri.
@Alex: Pe blogul asta gasesti cam de toate 😀 Carcotasii ar putea spune ca e chiar o „varza” nefiind nici numai de munte, nici blog de calatorie, insa e ceea ce e: blogul meu personal cu de toate ca deh, omul nu merge doar pe munte sau calatoreste sau scrie versuri…
@Larisa: multumesc. Plansul, zambetul nu au limba.
Se spune si s-a studiat ca 5% este comunicare verbala, vreo 40% vocal si restul de 55% comunicare nonverbala (expresii faciale, privire, gesturi, atingeri, postura corpului etc.)
@Vlad: Larisa a spus foarte bine esenta: Plansul este o “limba” comuna tuturor…
Acum poate tu te-ai gandit ca fiind vorba despre femei si tu fiind barbat sigur n-ai cum intelege, dar este vorba despre oameni, oameni de pretutindeni (vad ca ai un blog de calatorii si ar trebui sa fi observat deja ca daca treci dincolo de comunicarea verbala care de cele mai multe ori e determinata de cunoasterea limbii, ramane doar faptul ca suntem cu totii oameni si ca dincolo de lumea superficiala a turismului, localnicii sunt cei de la care invatam sa observam lumea).
Revenind la poezie, undeva intr-o tara straina sunt trei femei oarecare cu problemele lor de viata, femei obisnuite cum ar putea fi chiar mamele noastre si chiar daca nu li se cunosc problemele, numele sau limba lor, ele simbolizeaza femeia universala dintr-o generatie mai batrana ca a noastra, aceea femeie care le facea pe toate (de-asta amintesc de comunism) s.a.m.d. ca daca ai inteles pana aici te descuri singur mai departe.
Si pentru ca e totusi poezie, iti spun doar atat: nu te stradui s-o intelegi, priveste tabloul, imaginea din cuvintele ei.
„ca-n toate plansurile pamantului”
mi-ai adus aminte de lacrimi ce uneori frig si ard obrazul iar sufletul tremura de durere, de de toate….
@Renutzu: unii isi gasesc fericirea printre straini, altii nu. Dar nici unii nici altii nu stiu lucrul asta pana cand nu fac efectiv pasul. Restul sunt doar vorbe pe care le spunem prea lesne deseori.
Cert e ca poti fi tare nefericit departe de mediul din care provii…
Si daca o intalneam intr-un volum al unui poet (deja) consacrat si sensibil as fi considerat-o ca pe una din cele mai reusite 🙂
@Valentin: multumesc frumos pentru apreciere.
Claudia, ai un stil de-a scrie care-mi place mult, mult….
Te citesc de curand, am link-ul de la Nico, si de-atunci nu trece niciun articol nesavurat.
Sunt convinsa c-o sa-ti fie bine; soarele frumos de primavara al Romaniei poate fi inlocuit cu alti astrii care sa-ti transmita ca viata e frumoasa oriunde-n lume.
@Anca: Bine-ai venit pe meetsun si ma bucur ca iti place ce scriu pe-aici! O sa vedem daca oi gasi frumusetea vietii si pe aici…
zici c-ai fi sintetizat mai bine ca cele doua ore ale filmului „izvorul femeilor”! bravos! 🙂
@ch3815h: N-am vazut filmul 😀 Insa multam. Sa-l vad?