nu m-aş fi gândit că
între un ton şi-un semiton
al propriei inimi
o să mă pierd
în spaimă;
c-o să privesc
atât de brusc în sus.
şi când a durut
doar propria mână
la piept mi-a mai ajuns.
nu s-a mişcat nimic
în jurul meu –
doar eu.
de-atunci pândesc
c-un ochi interior, hain,
fiecare nota
din portativul inutil.
cerul nu-mi pare frumos –
ci nespus de frumos.
aproape că ating
marginea
cuvântului rămas nerostit.
nu m-aş putea transforma într-un înger.
n-aş putea rămâne nemişcată
cu mâna întinsă
aşteptând iertări.
_______________________________
din seria melodii obsesive, intalnita pe blogul lui Andrei…