<
Avem dureri pe care le aflăm abia după ce atingem locul dureros.
Când au apărut şi de ce, nu ştim.
Fără durere, poate, nici nu conştientizăm că acel loc ne aparţine.
Apoi, după ce trece mirarea, îl lecuim, îl vindecăm, îl uităm.
Ce facem însă când locul nu e palpabil, însă durerea da?
Când nu ne putem mira, lecui, uita?
Când iubim neputincioşi…
Când iubim neputincioşi…nu putem decat sa IUBIM. 🙂
De multe ori – e ciudat ca-i asa – durerea, mai ales una mai abstracta, ne aminteste ca traim, ca suntem aici, ca suntem oameni (facuti din ceva mai mult decat carne si oase).
🙂