Mi-as lipi nasul de geam si as privi ploaia.
As sta asa
pana cand mi-ar ingheta obrajii si mi-ar amorti coatele pe pervaz.
M-as uita acolo si as pleca cu gandurile departe sa ma napadeasca (toate) tristetile.
Apoi as plange fara sa scot un sunet, cu lacrimi MU(L)TE,
care sa ma gadile ironic prelungindu-se una pe alta.
As astepta noaptea si lumina ploii.
Astfel
ti-as zari mai intai pasii ca niste umbre iesite din astfalt
si m-as infiora odata cu frunzele rapuse si lipite de zgura.
Si as tresari alergand la geam
PE LOC
prin infinitatea de sticla ce ne desparte.
DAR
nu vei fi tu.
As aprinde apoi lumina in incapere si m-as preface vindecata de dor
pana cand (??!)
o noua ploaie imi va cere o noua vama.