Te-ai intrebat vreodata,
in-afara zilelor cand esti doar trecator,
de ce Marul si-ar pastra pe ramuri
nu o frunza, ci un ultim Mar?
______________________________
P.S. toamna e a mea, marul mi-e daruit:)
drag de munte, flori de câmp, jurnal pentru mai târziu
„O, Evă, tu! Cu al tău Măr…
Lumea incerci sa ispitesti!
Cu vorbe dulci şi cu poveşti
Şi cu steluţe prinse-n păr…
O, Evă, tu! Deloc nu laşi…
Să curgă viaţa în mod firesc
Tu storci de tot ce-i omenesc
Şi pleci! Se mai aud doar paşi…”
hehe… Aşa plângea un gândăcel… 😉
„Când şarpele intinse Evei mărul, îi vorbi
c-un glas ce răsună
de printre frunze ca un clopot de argint.
Dar s-a întâmplat că-i mai şopti apoi
şi ceva la ureche
încet, nespus de încet,
ceva ce nu se spune în scripturi.
Nici Dumnezeu n-a auzit ce i-a şoptit anume
cu toate că asculta şi el.
Şi Eva n-a voit să-i spuna nici lui Adam.
De-atunci femeia ascunde sub pleoape o taină
şi-şi miscă geana parca-ar zice
că ea ştie ceva,
ce noi nu ştim,
ce nimenea nu ştie,
nici Dumnezeu chiar.”
(Eva – Lucian Blaga)
Mai copii, daca puneam doua mere sau trei nu va mai gandeati la „Eva”. Si chiar trebuie sa specific ca am primit… mere 🙂
P.S. in realitate va multumesc tare pentru versuri si va astept la varianta cu mai multe… mere.
Ana are mere! 😛
Poate ca si istovirea copacului are nevoie, pe ploaie de toamna, de dulceata ultimului fruct.
Trecator… Doritor de mere…
Valisi e chiar mai poet decat mitsana;
@Paul salutare; pe unde mai umbli dumneata?