am întins mâna chemându-l
şi am aflat că atunci când miroşi a munte şi a vară
fluturii îşi lasă visele atinse.
aş fi putut să-l ademenesc în palmă,
cum el mă ademenea pe stâncă,
să ne-amestecam deodată
aripi și mâini împreună.
cu ochii de-o clipă cuprinşi,
pierdută de taină şi tihnă
aproape c-aş fi nins cu vise
din seninul de inimă plină.
și… mă ardeau pe dinăuntru
trecerile dintr-un an în altul,
noaptea ultimei flori
sau diminețile de rouă argintie.
nu-mi spune că n-ai timp
mi-a şoptit,
eu mor de fiecare dată,
dar tu mă vezi în toţi fluturii
de pe cărarea ce suie.