meet the sun
Uneori simt atât de mult încât cuvintele îmi sunt versuri. Uneori le și scriu.
pot să iubesc
o taină că iubesc?
pe acoperișul tainei să iubesc,
peste streșini să curg
în stropi mari ca râuri mici
prin fața ochilor ca un veșmânt să-ți curg.
pot să iubesc
o taină că iubesc?
cum nu te văd și nu te aud
cum nu te simt și nu te ascund
cum nu ești și încă mai ești
cum sunt și mai sunt.
Până când în salt m-aș desprinde,
din prea plinul-alergării în saltul firesc,
cu degetele s-ating frunzele unui ram ademenindu-mă ca mâna lui Adam din Sixtină;
să mă înalț, să ating, să cobor,
să alerg,
să mă înalț, să ating, să cobor.
aș îmbrățișa un copac
din coaja lui aș mușca
în coaja lui aș țipa
cercul frânt
al gurii mele tăcând.
am atâta nevoie,
atâta nevoie am,
să pun la loc ce încă n-am mușcat.
În ploaie mă povestesc azi,
ție întinsă ca o fereastră…
Îi spun un hello și-un thank you pentru ușă, îi dau tomberonul și aștept ca întotdeauna un răspuns. Ne aflam mai aproape unul de altul ca oricând astfel că era timpul să mă uit mai bine la bătrânul care chipurile fuge de mine, asta și pentru că în mișcarea mea vijelioasă am simțit că el stă în loc și vrea să-mi zică ceva.