meet the sun
Uneori simt atât de mult încât cuvintele îmi sunt versuri. Uneori le și scriu.
Din volumul Culesul roadelor – Tagore:
Noaptea e intunecoasa si somnul tau e adanc in linistea fiintei mele.
Desteapta-te, durere a iubirii, caci nu stiu sa deschid usa si sa stau afara.
Clipele stau pe loc, stelele vegheaza, vantul e linistit, tacerea e grea in inima mea.
Desteapta-te, iubire, desteapta-te! Umple-mi cupa desarta si cu o adiere de cantec infioara noaptea.
Aahh ahhh, the sun is blinding
Aahh ahhh I stayed up again
Oohh ooh, I am finding
That’s not the way I want my story to end
ma acopar cu ele
ma trezesc lenevind printre ele
ma lovesc de ele cand sunt insetat
si ma bucur de ele cand le gasesc asteptandu-ma.
Cuvintele mele sunt putine
se imprietenesc mai greu decat mine
se cutremura pe sine inaintea mea
si se plang de aceeasi singuratate
dar tot ele – cuvintele
simt frigul si tacerea
si ma acopera fara sa le chem
si ma reinventeaza alintandu-ma
frumoasa mea…
Nu eu am ales cantecul acesta
Nu eu am pacalit linistea
El m-a cautat.
El m-a cantat.
Nu eu am ales cuvintele acestea
Nu, n-am fost eu!
El m-a-ngenuncheat.
Si nu sunt eu cea care nu zboara
ci cantecul care-a deschis colivia.