ortodroma

Apus de soare
în mare
de munţi şi de nori;
şi norii
în valuri
se rostogolesc,
coboară din munţi
în alte mări
dincolo de creste,
prin abrupturi şi văi.

Rămân sus
învelindu-mă
în albastru şi vânt
cărarea albă mă vrea
neumblată
din mine
începând.
Sunt doar eu
şi mi-e dragă furtuna,
lumina
din obscurul de după;
aştept
şi mă ţin de cer
şi de mine
cu-o cealaltă mână.
E o Clipă.
Clipa.
O încremenire şi-atât
bătrână cât muntele
brăzdat,
viscolit.
Nu mai e mult
– o viaţă de soare –
până când
voi răsări
în marea de sus
apunându-mă-n
Mare.

__________________________

ORTODRÓMĂ s. f. drumul cel mai scurt dintre două puncte ale sferei terestre. (< germ. Orthodrome) conform sursa.