Încă nu ploua
și nu-mi trebuia adăpost
când am priponit timpul
(că mă grăbea îmbătrânirea de pe o zi pe alta
când minutul adună ore uitând să clipești).
Nu întâmplător am priponit timpul,
sub un tei înflorit
până a început să toarne
din ceainicul cerului
în ceașca frunzelor,
potopul
picurându-mă cu ceai.
O poezie de citit seara cand ploua…