nu-mi trebuia adăpost

Încă nu ploua
și nu-mi trebuia adăpost,
dar tot am priponit timpul
(că mă grăbea îmbătrânirea de pe o zi pe alta
când minutul adună ore uitând să clipești),
nu întâmplător am priponit timpul,
sub un tei înflorit
până a început să toarne
din ceainicul cerului
în ceașca frunzelor,
potopul
picurându-mă cu ceai.

1 Comentariu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.