Nevindecați ne facem mari –
cicatricile rămân albe sub soare,
și neumblați ne-ntoarcem mici
în moștenita închisoare.
Neașteptați ne ducem lin
spre intersecțiile promise,
tot atârnând ne vom sfriji
deasupra mâinilor întinse.
Necopți în toamna timpurie,
o brumă ne salvează de ratare
și neculeși în nicio poezie
rămânem verzi la întâmplare.
Foarte frumoase versuri de toamna.
Bravo Claudia, scrie mai mult!
Mulțumesc pentru aprecieri. Am o atitudine de struț când public versuri, adică îmi vine să mă ascund. Pe de altă parte, mi le asum.
Aș scrie mai mult, mai ales în aceste zile, dar ziua are 24 de ore și nu e timp de transe poetice…