Cand intunericul integru
mesteca-n ceasca mea cu negru,
cu zahar torn un pic de alb,
dar negru sa amestec, n-am!
Acele-mi tin ora bine-acoperita,
ceasca-mi da toarta amortita
spre dulcele la fund lasat
sorb ceai amar. Nemestecat.
drag de munte, flori de câmp, jurnal pentru mai târziu
Si cand la fund de dulce dau,
in ceaiul amar precum viata,
incep sa-nteleg de ce-l beau
si-atunci…apare dimineata!
🙂