În anticamera zâmbetului
sunt ochi adânci, ochi mulţi
sub gene uitaţi
sub sprâncene soldaţi.
Întreabă-i ce dor
îi ridică în munţi
de sare-ncruntaţi
de sete ‘necaţi
drag de munte, flori de câmp, jurnal pentru mai târziu
În anticamera zâmbetului
sunt ochi adânci, ochi mulţi
sub gene uitaţi
sub sprâncene soldaţi.
Întreabă-i ce dor
îi ridică în munţi
de sare-ncruntaţi
de sete ‘necaţi
Daca ii intrebam,
ce raspuns
au pentru noi ?
Mai bine
sa nu intrebam
nimic
Mai bine
sa lasam visele
sa ne fie raspuns
Imi place atmosfera creata, atat de versuri cat si de imaginea complementara:)(Imi place cum a fost prelucrata poza):)
@Darael: visele cu ochii deschisi?!?
@Tata Oleg: multumesc, de obicei nu le prelucrez asa mult, dar voiam sa ma ajute cu „mesajul”. Ce-i drept, n-a iesit din start fotografia pe cum de interesant se vedeau atunci malurile de stanca oglindite in apa.
Binecuvantati sunt cei
care viseaza
cu ochii deschisi
Restul
sunt orbi
fara ca macar sa stie
Mi-ai adus aminte de:
N-a tăgăduit răspunsuri
A gonit
Spre ale sale stânci
Coama a ingheţat,
Picioarele
Dar nu pleacă de langă mine
Mi-e dor de timpul
În care pietrele mele erau mai sus
În inima Lui
Mi-e dor de mine cel ce nu voi mai fi
O noapte a secundelor
Un fluier apăsător
Însă prea pur sunt
Să mă las respirat de cer!
De Pietrele lui Solomon de la Brașov!
@Darael, Soseta: ati venit cu daruri minunate, multumesc 🙂