Fuga

Un câine alerga după o mașină
de nu se mai știe câte străzi;
mă temeam pentru el,
erau atâtea alte mașini ce-l puteau răni,
culoare nepotrivită la semafor,
oameni-obstacole cu privirea în telefon.

Blana i se unduia după mărimea salturilor,
se oprea rar și-atunci tot corpu-i pulsa;
eu speram să renunțe, el doar repornea.

Un câine captiv într-o cursă nebună,
cursa după zgarda fostului stăpân –
eliberarea devenise o fugă.

Un câine alerga după o mașină
tot mai îndepărtată și imaginară,
cu aceeași disperare surdă
cu care fericirea aleargă după câte-un om…

5 Comentarii

  • “cu disperarea surdă
    a fericirii ce aleargă după om”………m-as opri, m-as impiedica de ceva voit numa’ sa ma prinda!

    nu ma pricep la comentarii dupa ce-ti citesc poeziile, dar vreau sa stii ca le citesc si-mi plac 🙂

  • Dacă am fi şi noi la fel de fideli fericirii precum ne sunt nouă câinii… Nu am mai purta închipuite zgarde, am avea poate chiar ritmul,sau măcar respiraţia fericirii…

  • @Ren: stii ca si eu am crezut multa vreme ca noi alergam dupa fericire, asa cum se spune. Dar daca e invers? De ce atunci cand suntem fericiti nu cade fericirea din cer ci vine de langa noi? Era acolo si inainte.
    Fericirea e cainele fidel unui stapan mai mult sau mai putin ocupat cu altele.

    @Irina: nu suntem fideli ca vrem mai mult. Si purtam zgarda propriilor ambitii. Astea ne omoara, ambitiile! Ne omoara sufletul, sperantele, visele. Intram in competitie cu noi insine. Deh, pana cand ne oprim obositi, deschidem usa si fericirea, daca a mai avut putere sa alerge, e acolo, gata sa sara inauntru.

  • La fel ca si Renutzu, nici eu nu prea ma pricep la comentarii dupa ce-ti citesc poeziile, dar as vrea sa-ti zic totusi ca ti le citesc si as mai vrea sa te felicit pentru talent si pasiune.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.