apucă-mă de după umăr
să mergem legănat spre casă
ca doi uitați de zori prin baruri
să fredonăm un blues în șoaptă
să dăm în urmă niște ceasuri
pe străzile fără de vreme
să mergem legănat spre casă
lungind sub trecătoare faruri
o umbră cât o viață
p.s. pentru cei ce sărbătoresc Dragobetele de mai multe ori pe an 😉
Frumos! Imi place.
Mă bucur. Tare.
Norocoasa sunt ca pot trai acum ca in poemul tau. A fost asa placut sa-l citesc, recitesc si dau mai departe. Mai scrie. Ai sufletul deschis si liber si esti o inspiratie
Mulțumesc Elvira, și eu mă simt la fel, norocoasă că pot trăi (în sfârșit!) ca în acest poem.