Cu cât suntem mai străini,
Cu cât ne spunem Bună ziua mai rar,
Cu cât avem mai multă nevoie unul de altul,
cu-atât ne urâm mai mult.
Suntem rupţi din acelaşi izvor
în care împroşcăm tot mai des cu noroi
ne pică mâinile de atâta război
ne-au învineţit gurile de urlat
ne-am sărăcit, neomenit, neobrăzat,
dar nu ne-am săturat de-atâta ură dintre noi.
Nu asculta, urăşte-mă mai tare
Cu duşmănie te uită şi-n oglindă
Dă vina, scoate ochii,
urmează-ţi turma, scuipă!
Din lene şi-aroganţă fă-ţi un bici:
închide ochii – dă! Nu fi doar vorbă!
Mai mult ca sigur e unul la teve
ce-ţi cântă-n strună
popor fără cântar şi noimă.
Hrăneşte-te din mine, hai!
Dezlănţuie din tine ura
popor prea prost, prea dezbinat
cu mâinile amândouă împinge-ţi semenii înăuntru
şi umple-ţi gura!
Consumă-te şi scuipă osul
ce-ţi va rămâne între dinţi!
E atâta ură între noi
c-o naştem prin copii-n părinţi…
___________________
acesta este un protest aproape mut.
O…e atat de prezentă atât de latentă…de startificată…de stratificată
de proaspătă…
Doare pe undeva durerea ne-firească a alt-cuiva-ului. E o lipsă de fiinţare substuită de obiectul ce înfrumuseţează.
Este prea târziu pentru:”păcat”. Sau aşa pare..
Stiam ca ura si rautatea devin uneori sinonime cu prostia… cuvant dur dar din pacate cam adevarat.
Ce-ati patit oameni buni? Lasati-i naibi pe cei ce se urasc si iubiti-va! Si daca va afecteaza situatia din tara luati atitudine, cu obiectivitate, dar fara ura. Pragmatic si punctual pe chestiuni concrete.
Ignorati prostia si combateti rea-vointa si ura cu argumente si fapte.
Sanatate si numai bine.
O sa fie bine. 🙂
http://www.youtube.com/watch?NR=1&v=1G4isv_Fylg&feature=endscreen
offtopic: -articolul a fost propus in Blogstorming 18, de pe MWB!
@Liviu: am primit ping-ul, multumesc de onoare, sper ca „stilizarea” urii sa nu provoace decat pace 🙂
Dacă există ură între noi este pentru că Realitatea este cum vrea ea, şi nu precum în visele noastre, cele – pardon! – comode.
Eu unul mă străduiesc să accept situaţia, să mă acomodez, să mă blindez deştept împotriva ei.
Uneori, mă interesează şi ce-l apucă pe acela, pe ‘urîtor’, de unde i se trage.
Mai rar, sanchi!, îmi pun şi problema pe unde am refulat noi ura personalăî – cei cu suflet de maica Tereza.
PS
Claudia, nu vei fi, fără îndoială, şocată de eternul meu stil…
Romania:
Eu as putea ca sa inchin o Ruga
Si langa ea o lumanare sa aprind
Puteam sa arunc o farama
La masa celui care flamanzind
E vinovat de nastere tarzie
Sau prematur aici cand a venit?
Eu as putea sa spun in poezie
Cum e durerea ce in jurul meu
Mai toti o Simt
O poti chiar respira .
Sunt ostii intregi care asteapta
Biletul catre drumul mai usor
Satuli de chinul vietii si de gandul
Ca va veni candva un Salvator!
Si poti sa ii acuzi de nestiinta?
Poti sa te uiti in ochii unui copil
A omului matur in neputinta
Ce s-anecat in propiul sau venin?
A incercat sa lupte in fiinta
Intre animalul si spiritul din el
Invingerea oricaror credinte
Este supremul gest de Ateu!
Atunci cand ai cedat propriei lupte
Si cand din tine a ramas un Viciu
Am sa te anunt ca viata asta este
Un pic mai mult decat un Sfant Capriciu!
Pentru ca Lumea trebuie condusa
Si nu cu biciul sau cu viziuni
Ci fiece ce particula-a fiintei
Poate vibra in ritmul altei Lumii.
Pentru ca ne dorim aceleasi lucruri
Pentru ca eu, exclusa voluntar
Refuz sa cred ca Voi nu stiti dreptatea
Nu stiti o limita a unei Ratiuni
Refuz sa cred ca nu aveti o cale
Nu mai aveti nimic ramas in voi
Trezeste te in consiinta ta Fiinta
De nu stii drumul inainte du-te inapoi!!