nu ne vom mai vedea vreodată,
dar vom ofta adânc, necontrolat
când din câmpie-un solitar copac
va tresări o patimă uitată
şi nu vom spune lumii niciodată
că ne-am iubit nesăbuit, acid
că lumii ne-am redat perfid
sub stratul tot mai gros de mască
şi de-o renaşte dorul din arsură
ne vom feri privirea de iubiţi
ce-n frigurile iernilor, grăbiţi
sfidează-n noi dorinţa de căldură
nu voi veni în gara ta de gheaţă
şi nu vei fi pe strada mea de ger
nu te mai vreau, dar rogu-te, îţi cer
să mă aştepţi din nou, în altă viaţă
__________________________
Mircea cu a lui trilemă
pune Fainii în dilemă
vrea poeme cu rimă şi soartă
despre-un băiat şi (poate)-o fată.
fain
Superbe versuri! 🙂
Meet The Sun, cuvintele simple au spus mult, frumos si complicat aici la tine. Imi place mult. Ultima strofa ma intristeaza pentru viata care reiese din ea. Oare nu e valabila rugamintea doar pentru cei siguri ca exista o alta viata? Ce facem cu ceilalti?:)
E o poveste traita si ramasa agatata dincolo de simturi…
Despre poezie… Are rima imbratisata, suna extrem de melodios, are poveste, are sensibilitatea ta atat de evidenta… Deja imi e clar ca cei ce au scris asa frumoase poezii nu au facut-o musai pentru acel premiu, cat pentru a-si dovedi ca pot sa isi deschida inimile de aceasta maniera.
Indirect, o sa salut ( iarasi) gestul lui Mircea. Ne-a facut mai Faini decat eram.
@Iulia: cand iubesti, vrei sa fii sigur ca exista o alta viata… macar inca una
@Sonia: mare adevar ai spus legat de Faini – am simtit si eu vraja care ne-a prins pe toti si care n-are nici o legatura cu ‘jdemiile de karma despre care sa-ti spun drept nici nu banuiesc ce inseamna si nici nu-mi trebuie – am destula karma sa comentez si sa public articole si e tot ce am nevoie.
Ma bucur ca ti-a placut poezia, am scris-o mai mult pentru ca mi-am propus, dar dupa primele versuri am intrat fara sa vreau in poveste….