Cârligele

Un post – mai mult o provocare
Să nu poftească cine treabă n-are!

îi plăcea de la o vreme
o vecină de etaj
chit c-avea ceva probleme
şi-un minor dezavantaj

alt vecin – tot ne-nsurat
se holba fără de jenă
când femeia mătura
de trei ori pe zi la ghenă

ba şi florile uda
nezgârcită şi onestă
doar într-un capot ‘florat
şi mereu aceeaşi vestă

le trecuse tinereţea
la toţi trei de multicel,
însă tot le-ardea de vorbe
cu accente de bordel

le umbla de zor şi mintea
ca tot omului adult
pe vizor trăgeau cu ochiul,
se-ntreceau în decăzut

până într-o zi când doamna
încântată de concesii
hotărî c-a venit timpul
să-şi incite feţi-frumoşii

îi chemă de ajutor
la întins de rufe-n curte
şi veniră-n mare grabă,
fără preget s-o ajute!

îşi dădură-un pic în petec
care-i mai cu moţ şi fală;
ea capotul desfăcuse
la trei nasturi… din greşeală

şi aşa orbiţi, suciţi
primiră două cârlige
să facă din ele-o schemă
şi cu schema s-o îmbârlige

se uitară bieţi de ei
la cârlige şi la sârmă
până ăl mai cu-interes
se şi prinsă pân’ la urmă

iată mândro, zise el,
de le pui pe amândouă
unu’ lângă altu’ agăţi
un chilot şi-un şai’ş’nouă

__________________________
o poveste un pic cam… deocheată
pentru un băiat şi-o fată