Cand iesi
nu vrei sa inchizi nimic
din prag sa poti privi oricand inapoi
prin toate usile ramase deschise
pana in fundul gradinii de piatra
unde ziua se termina,
unde zidul marginii lumii se-nalta.
Dar usile se inchid singure,
unele pe altele
sau poate mainile goale
sau poate vantul
sau poate gandurile ramase si ele
intredeschise.
In gradina din adancuri
copacul e alb in intunericul meu
si ne-asezam unul langa altul
intru asteptare.