Abcesul moleculei

au sarit de pe orbita pasii mei
am simtit doar ca ma rotesc
in sensul invers al clipei
si nimic mai mult.

o vreme ne-am mai sincronizat
cand si cand
ca un secundar cu un minutar
condamnati la ciclare.

au ramas amintirile pe orbita
le vad cum imi striga-ndepartandu-se
„mai ramai… putin!”
gesticuleaza larg a disperare
gesticulez scurt a nedumerire
si le spun sa se abtina
cat lipsesc.

Evident, mint.
Ca voi veghea mai departe somnul
ca vom ramane pe aceeasi orbita,
ca vom imparti in continuare acelasi timp
masurat altfel.

Nu ne vom mai intalni niciodata
le sperie asta
cand le imbratisez din departare
cu-o rama.

„nu ne vom mai intalni niciodata”
sarmane cuvinte!
le tot rostesc,
le tot rascolesc
ca „niciodata…”
le prefac in mahnire
si nu inteleg de ce
cat timp viteza de zbor
e perfecta…