Arzând întru sine

Celui care ochii îi sclipesc de fericirea efemeră a focului de cetină plin de scântei sau la învolburarea excesivă a focului de paie, acela în taină va tânji la focul mocnit şi stăpânit al lemnului de esenţă tare, după cum şi acela încătuşat de căldura blândă şi neschimbată a focului potolit va tânji la arsura plină de zbuciumul în care o singură clipă capătă dimensiunea unei întregi vieţi.

Tânjind spre a fi mistuit, sufletul omului aleargă deseori câmpii nesfârşite descoperind că orizonturile îi sunt îngrădite de însuşi nerecunoaşterea propriului dor de mistuire.

Doar aceia care au trecut prin focurile-văpăi şi prin focurile-cămin înţeleg că viaţa e ca un jar în care mai pot scormoni o vreme în funcţie de cât şi cum au ars.

Doar aceia trăiesc fericirea sărăciei cu bani, iubirii fără recompensă, căutărilor pline de renunţare şi a fiecărei zile în care pot visa la libertate fără să o dea jos de pe piedestal şi astfel, nedestramându-i pentru totdeauna, menirea.

Doar aceia ştiu să dea un nume dorinţei de viaţă, să nu poarte mânie celor mai ascunse temeri, să nu-şi regrete îndrăzneala cu care, îngenunchiaţi sau nu de trecerea timpului, şi-au privit în ochi propria cenuşă cerându-i cu toată slăbiciunea umană, resurecţia.

...citește mai departe ↑

Visele ne umplu viața

Împachetând (din nou…) mă gândeam la o grămadă de lucruri pe care le voi face după ce-o să mă întorc. Știu, nici n-am plecat încă. Vor exista desigur temeri, doruri, stresuri, dar și vise, iar lupta pentru echilibru se va da în fiecare dimineață și în fiecare seară. Și totuși, dincolo de toate victoriile și înfrângerile sunt visele. Fără ele m-aș simți nesigură, singură. Cu ele simt că timpul trece așa cum îmi doresc eu și nu doar… trece.

...citește mai departe ↑

Pagina 12