AlerGânDac
[cum e să alergi ca femeie prin București; acest text nu este o ficțiune]
La ce mai alergi fă, că ești deja bătrână!
[cum e să alergi ca femeie prin București; acest text nu este o ficțiune]
La ce mai alergi fă, că ești deja bătrână!
Sau aproape prima, luni se va împlini sorocul.
Într-un top al ideilor bune pe 2015 și-ar găsi cu siguranță loc și alergarea de la serviciu acasă. E o idee care a evoluat de la alergarea cu prietenii după serviciu, dar înainte de bere 🙂 și care a apărut din necesitatea de a împăca lipsa timpului și distanța urbană cu dorința de a alerga măcar o dată în cele cinci zile lucrătoare ale săptămânii. Nu-mi asum brevetul ideii, dar țin să o propag mai departe pentru a vă încuraja să faceți mișcare.
Din comoditate am scris în ultimele luni mai mult pe pagina de facebook decât aici pe blog (mai puțin jurnalele de munte, ele-s sfinte).
După o săptămână fără mișcare, iar am pus de-o alergare și-un biciclit în aceeași zi. Așa e când lipsește planificarea, ideal ar fi să le alternez, dar nu pot spune nu când pune umărul și contextul verde din jur. Totul e să fie vreme bună, altfel nu contează că e luni, că e dimineață sau seară, că te afli într-un oraș…
Deși îmi place mișcarea sunt și o mare leneșă sau mai bine zis o expertă în amânări: nu alerg acum, mai bine pe seară și seara se face mâine dimineață și tot așa. Am încercat să mă țin de ieșit la alergat o dată pe săptămână și am reușit să ies o dată la două săptămâni. Pentru cei care mă știu alergând pe la maratoanele montane, ei bine totul se termină când vine vorba de plat unde sunt un alergător slab și plictisit: mie-mi trebuie peisaj! Cea mai lungă alergare a mea pe plat are puțin peste 6km în condițiile în care la munte, unde oscilez mersul cu alergarea, pot duce niște zeci de kilometri.